(VIDEO) Curier de hașiș din Leova, prins în flagrant în centrul Chișinăului
Un tânăr de 21 de ani, originar din raionul Leova, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuit de păstrarea și punerea în circulație a substanțelor narcotice în sectorul Centru al capitalei.
Acesta a fost reținut în timp ce plasa pachețele cu drog, într-o fâșie forestierǎ, iar la el mai avea încă 16 pachețele cu o substanță vegetală uscată, presupusǎ a fi hașiș. Polițiștii Inspectoratului Centru au stabilit că tânărul acționa ca și curier al unui magazin online de droguri, gestionat prin aplicația Telegram.
Până la momentul reținerii, acesta reușise să plaseze alte 12 pachețele, în diferite locații, care au fost ridicate și transmise la expertiză.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în activitatea ilegală. Conform legislației în vigoare, asemenea infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.
Lingouri din aur, depistate în bagajele unor pasageri la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău
Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat două cazuri de transportare nedeclarată a lingourilor din metale prețioase, depistate în Aeroportul Internațional Chișinău.
Permis de conducere contra 3500 de euro. CNA și procurorii au reținut un bărbat din Cahul într-un dosar de trafic de influență
Un bărbat din Cahul a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), fiind cercetat într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins 3500 de euro în schimbul facilitării obținerii unui permis de conducere.
Bărbat accidentat mortal de o mașină, la Ialoveni. Șoferul căutat de poliție
Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând pe carosabil, noaptea trecută, în raionul Ialoveni.