Curtea de Apel Chișinău va examina cererea PLDM privind participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025
Joi, 21 august 2025, ora 14:00, la Curtea de Apel Centru (mun. Chișinău, str. Teilor 4, sala nr. 6) va avea loc ședința de judecată în contencios administrativ inițiată împotriva Comisiei Electorale Centrale (CEC). În proces este și Agenția Servicii Publice (ASP), în calitate de parte terță.
PLDM contestă refuzul CEC de a include formațiunea în lista concurenților electorali pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, deși partidul și-a îndeplinit integral și în termen obligațiile legale privind prezentarea actelor la ASP.
Amintim că PLDM a depus actele la ASP în interiorul intervalului prevăzut prin circulara comună CEC–ASP (30 iunie – 15 iulie 2025). ASP a confirmat oficial respectarea termenului în data de 15 iulie 2025. Cu toate acestea, CEC a refuzat includerea PLDM în lista concurenților, printr-o interpretare excesivă și arbitrară a termenului-limită, raportându-se la începutul campaniei electorale (14 iulie) în loc de termenul final expres prevăzut de lege (15 iulie).
În cererea de chemare în judecată, PLDM invocă principiile Codului administrativ și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care sancționează formalismul excesiv și impun respectarea egalității de tratament și a proporționalității în procesele electorale.
PLDM consideră că decizia CEC reprezintă o încălcare gravă a dreptului de a fi ales și a principiului egalității între concurenții electorali. În consecință, formațiunea solicită instanței: repunerea în termen; includerea imediată a PLDM în lista partidelor admise la scrutin; asigurarea respectării standardelor democratice și a angajamentelor internaționale asumate de Republica Moldova.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.