Doi reținuți, după o captură de marijuana estimată la 450.000 de lei. În privința suspecților a fost aplicat arestul preventiv.
Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului național de investigații, în comun cu cei de urmărire penală ai IP Buiucani, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău oficiul Buiucani, au destructurat un grup infracțional, după o captură de peste 1, 5 kg de droguri de tip marijuana, estimată pe piața neagră la circa 450.000 de lei.
Învinuiții, doi bărbați de 36 şi 44 de ani sunt din Chișinău și au fost documentați pe parcursul a două luni, timp în care polițiștii au efectuat mai multe măsuri speciale de investigație. Aceștia ar fi creat o schemă prin care vindeau drogurile contra sumei de 300 lei pentru un gram.
În rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliile figuranților, polițiștii au ridicat 1 kg și jumătate de marijuană, precum și cântare electronice la scara mică.
Marijuana era vândută pe teritoriul mun. Chișinău, suspecții urmând să obțină un venit de aproximativ 450 000 de lei.
Bărbații au primit mandate de arest pe un termen de 30 zile și sunt cercetați penal pentru ,,Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora”, în proporții deosebit de mari, iar conform legislaţiei penale aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.
(VIDEO) Urmărire pe străzile Capitalei: un șofer de 29 de ani a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor
Un șofer de 29 de ani a fost urmărit de polițiștii INSP prin sectorul Ciocana al Capitalei, după ce ar fi ignorat somațiile oamenilor legii de a opri.
(VIDEO) Spațiu clandestin pentru consum de droguri, deconspirat în sectorul Ciocana. Proprietarul riscă până la 4 ani de închisoare
Polițiștii din sectorul Ciocana au deconspirat un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, amenajat într-un apartament din Capitală.
Femeie de 64 de ani din Chișinău, înșelată cu peste 1,1 milioane de lei. Escrocii s-au dat drept angajați „Premier Energy” și ai Poliției
O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a fost prejudiciată cu 1.120.735 de lei, după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții cunoscute.