Ana Revenco: Vlad Plahotniuc nu se află în căutare internațională, prin intermediu Interpol
Vlad Plahotniuc nu este dat în căutare internațională prin intermediu Interpol, chiar dacă Curtea de Apel Chișinău a autorizat transmiterea în judecată a primului dosar penal în care este vizat. Despre acest lucru a anunțat Ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco în cadrul unei emisiuni televizate.
În acest context, Ana Revenco a menționat că ,,toate documentele, toate materialele, toată informația care vizează aceste persoane în raport cu solicitările de a se prezenta în fața unor organe de aplicare a legii se află la procuratură”.
,,Procuratura este instituția care urmează să ia decizii de a face public și ce fel de date urmează să fie făcute publice. Pot spune doar că centrul pentru cooperare interpolițienească internațională, sediul care se află în IGP și servește drept punct național local pentru a transmite informații care reprezintă demersurile procuraturii sau a altor instituții de aplicare a legii au fost transmise structurilor Interpol. În ceea ce privește a face public detalii despre reacții, după cum spuneam poate decide doar procurorul. Totodată, ceea ce pot spune la acest moment demersurile în raport cu unele țări au fost făcute și pe cale bilaterală, deci, direct de către R.Moldova către aceste țări, se înaintează destul de activ, am certitudinea că nu a mai rămas mult timp până când aceste persoane vor fi restricționate destul de simțibil în raport cu liberă lor deplasare, circulație, exprimare și tot așa. Statul acestor persoane în baza de date Interpol nu a suferit schimbări nici măcar timp de ultimul an, așa cum a fost anunțat și în perioada precedentă, în baza de date Interpol nu se află drept anunțate, deci, Fișa lor nu este una activă, motiv din care autoritățile centrale au lansat demersuri direct către autoritățile din țările care se cunoaște sau se presupune că se află aceste persoane. Urmează deja să primim, sau procuratura de aici să primească corespunzător răspuns la aceste solicitări. Este o decizie independentă a secretariatului Interpolului de a ,,anunța sau nu in Căutare pe cineva” urmare a analizei dosarului depus, inclusiv nu doar în baza exclusivă informațiilor care sunt livrate dar se analizează dosarul mult mai amplu și se ia în calcul inclusiv prezența in spațiul public a persoanelor vizate în aceste dosare”. a declarata Ana Revenco.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.