Tânără din Coreea de Sud, în stare de putrefacție și înfiptă cu două cuțite, găsită în Chișinău. Fratele ei a stat de mai bine de 3 săptămâni cu cadavrul în casă
Cadavrul în stare de putrefacție al unei tinere a fost găsit zăcând într-o casă particulară. Descoperirea macabră a avut loc ieri-dimineață, în jurul orei 07:25, pe strada Parascovia Didîc 1/A, din sectorul Centru al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.
Potrivit surselor este vorba despre o cetățeancă a Coreei de Sud, în vârstă de 29 de ani. Medicul-legist venit la fața locului a stabilit că, pe suprafața cadavrului în stare de putrefacție, erau înfipte două cuțit de bucătărie, unul în gât, iar altul în piept.
În aceeași locuință a fost depistat și fratele victimei, un tânăr în vârstă de 27 de ani, care în toată această perioadă a stat cu cadavrul în casă.
Individul le-ar fi spus oamenilor legii că sora sa s-ar fi sinucis acum trei săptămâni, însă ofițerii de investigații au stabilit că acesta ar fi omorât-o din motive încă necunoscute anchetei.
Dânsul a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind inițiat un dosar penal pentru omor.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.