Mihai Popșoi a depus jurământul de învestire
Noul membru al Guvernului a depus jurământul de învestire, în cadrul unei ceremonii în prezența președintei Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean. Astfel, Mihai Popșoi a preluat conducerea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Șefa statului a subliniat că obiectivele noastre pe domeniul politicii externe rămân aceleași, să ancorăm definitiv Republica Moldova în lumea liberă, să întreprindem pași decisivi pe calea integrării europene și, bineînțeles, să reprezentăm interesele Republicii Moldova, interesele cetățenilor noștri, fie că vorbim de cetățenii care sunt în țară sau de cetățenii noștri din diasporă.
„Avem mult de lucru, avem de întreprins acțiuni importante pentru ca să pornim negocierile și pentru ca să realizăm negocierile de aderare la Uniunea Europeană și chiar dacă avem o instituție separată care se va ocupa de acest proces, rolul Ministerului Afacerilor Externe rămâne important în special pentru a conlucra în continuare cu statele membre ale Uniunii Europene. De asemenea, prioritară rămâne relația noastră cu România și așteptarea este să urgentăm, să continuăm să realizăm proiecte foarte importante pentru Republica Moldova. O altă prioritate este solidaritatea continuă față de Ucraina. Vreau să amintesc că Ucraina este țara care ne ajută să ne protejăm pacea și suntem datori să facem totul pentru ca Ucraina să reziste pentru ca Ucraina să primească sprijin internațional în continuare." – a declarat Maia Sandu.
În discursul său, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit despre sarcinile ce-i revin noului conducător al MAEIE în special în ceea ce ține de procesul nostru de aderare la UE și pașii următori care vor fi îndepliniți.
„Am jurat să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldovei. Această numire este nu doar o onoare, ci și o responsabilitate pe care o accept cu cea mai mare seriozitate. Sunt conștient de provocările care urmează și sunt hotărât să lucrez asiduu pentru ca Republica Moldova să facă parte cât mai curând din marea familie a Uniunii Europene. În noua funcție, cea de ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene voi promova interesele Republicii Moldova și voi construi relații externe puternice și benefice țării și cetățenilor. Mulțumesc președintei Republicii Moldova, Maia Sandu și prim-ministrului Dorin Recean pentru încrederea acordată." – a declarat ministrul Popșoi.
(VIDEO) Scandal în Parlament: Costiuc și Carp și-au dorit unul altuia pușcărie. „Musca se învârte în jurul unei cușme”
Lilian Carp și Vasile Costiuc au făcut un schimb acid de replici în Parlament și, într-un final, și-au dorit unul celuilalt răspundere penală pentru presupuse ilegalități. Totul a început cu întrebarea adresată de Costiuc referitor la un dosar mai vechi, în care este vizat.
Ion Ceban propune organizarea unui referendum privind reforma administrației publice locale. Proiectul a fost depus în Parlament
Lideru (MAN), Ion Ceban, a depus în Parlament un proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale. Potrivit inițiativei legislative, referendumul ar urma să aibă loc la 27 septembrie 2026.
(VIDEO) Aliona Drăgănel: Reforma „Restart”, în domeniul Asistenței Sociale, a transferat responsabilități către Chișinău fără acoperire financiară
Șefa interimară a Direcției generale asistență medicală și socială, Aliona Drăgănel, a declarat că reforma sistemului de asistență socială „Restart” a pus o presiune financiară suplimentară asupra municipiului Chișinău, prin delegarea unor competențe fără resursele necesare pentru exercitarea acestora.