(VIDEO) Noi detalii despre operațiunea DIICOT. IGPF: Trei bărbați din Ungheni – reținuți în România, într-un dosar de contrabandă cu 30.000 de pachete de țigări
Ofițerii Poliției de Frontieră de comun cu Procurorii PCCOCS, anunță destructurarea tuturor palierelor unui grup infracțional din România – din care fac parte și trei bărbați din Moldova – investigat pentru contrabandă cu țigări.
Grupul infracțional a fost destructurat urmare a cooperării polițiștilor de frontieră din cadrul Direcției Investigare și Criminalitate Transfrontalieră, procurorilor PCCOCS, cu autoritățile din România și Bulgaria, sub coordonarea agenției europene SELEC. Membrii grupului infracțional sunt investigați pentru transportarea ilegală în România a unor cantităţi de ţigări din Moldova ori contrafăcute în Bulgaria. Acestea erau camuflate în locuri speciale amenajate în mașini, apoi erau depozitate în imobile deținute de membrii grupului infracţional, de unde au fost ulterior transferate în scopul vânzării, atât în România, cât și în țări din Vestul Europei.
Astfel, în baza acestei cooperări internaționale, în România au avut loc peste 20 de percheziții, de unde au fost ridicate peste 30.000 pachete de țigări din Moldova și Bulgaria, precum și sume de bani în euro, dolari americani și lire sterline, patru autovehicule folosite la transportul țigaretelor, înscrisuri și alte mijloace de probă.
A urmat reținerea a șapte persoane, dintre care trei sunt din Moldova (ceilalți fiind din România și Iordania). Cei trei bărbați sunt din Ungheni și au vârste de 51, 52 și 59 de ani, cel mai în vârstă din ei fiind condamnat în mai multe dosare, începând din anii 2000, inclusiv pentru contrabandă (cu suspendarea executării pedepsei). Investigațiile penale continuă, cu acordarea sprijinului necesar din partea autorităților de drept de la Chișinău, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.