(VIDEO) Patru tineri vindeau hașiș în instituțiile de învățământ din Chișinău
Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu procurorii de la Botanica, au documentat și destructurat activitatea unei grupări infracționale specializate în comercializarea drogurilor de tip hașiș, preponderent în instituțiile de învățământ din capitalǎ. În urma a două luni de investigații, au fost identificați patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, elevi la un colegiu cu profil sportiv din capitală, implicați în comercializarea drogurilor.
Suspecții, profitând de statutul de elevi și de cercul lor larg de prieteni, au pus la cale o schemă infracțională pentru obținerea rapidă de venituri. Unul dintre aceștia, anterior reținut pentru trafic de droguri, a apelat la cunoștințele sale infracționale pentru a procura hașiș în cantități angro și la prețuri reduse.
Ulterior, împreună cu ceilalți trei suspecți, acesta a divizat drogurile în doze mai mici, vânzându-le altor elevi și prieteni la preț majorat.
Investigațiile au arătat că drogurile erau comercializate exclusiv persoanelor de încredere sau recomandate de cunoscuți.
La sfârșitul lunii noiembrie 2025, doi dintre suspecți au fost reținuți în flagrant în momentul în care încercau să vândă 50 grame de hașiș unui investigator sub acoperire. Concomitent, au fost efectuate percheziții la domiciliile suspecților, fiind reținuți și ceilalți doi membri ai grupării.
În urma perchezițiilor au fost ridicate pachețele pentru ambalarea drogurilor, cântare electronice de înaltǎ precizie, carduri bancare utilizate pentru tranzacțiile financiare și droguri de tip hașiș, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.
Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vinovăția lor va fi dovedită în instanță, aceștia riscă pedepse cu închisoarea între 7 și 15 ani.
Autoritățile reiterează angajamentul de a combate traficul de droguri și de a proteja siguranța tinerilor și a comunității.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.