În ajun de 9 mai, panglica Sf. Gheorghe revine. Decizia controversată a CC
În ajun de 9 mai, Curtea Constituțională (CC) a decis că panglica Sfântului Gheorghe poate fi purtată deschis, atâta timp cât nu promovează agresiunea militară, crimele împotriva umanității, precum şi al propagandei sau glorificării acestor acțiuni. CC s-a convocat în ședință, în urma sesizărilor depuse în 2022, de deputații BCS, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac.
Adițional, cu un demers la CC, s-a adresat și „o persoană care a fost sancționată pentru utilizarea panglicii bicolore negru-oranj”, anunță Domnica Manole.
„Curtea Constituțională hotărăște: 1. Se admit parțial sesizările depuse de domnii deputați Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, și sesizarea privind excepția de neconstituționalitate ridicată de domnul Ion Pîntea, parte în dosar… 2. Se declară neconstituțional textului care pot fi confundate cu acestea din definiția „activitate extremistă” reglementată de art.1 din Legea 54 din 21 februarie 2023, privind contracararea activității extremiste. 3. Se recunosc constituționale articolul 365 cu semnul 5, din codul Contravențional și prevederile articolului 1 din Legea privind contracararea activității extremiste, care au fost introduse prin Legea nr. 102 din 14 aprilie 2022, cu excepția celor menționate la punctul 2 din dispozitiv în măsura în care sunt aplicabile doar pentru faptele comise în scopul justificării sau glorificării acțiunilor de agresiune militară a crimelor de război sau a crimelor împotriva umanității”, a precizat președinta CC, Domnica Manole.
În continuare, Domnica Manole a explicat că: „Curtea a constatat că utilizarea unor atribute sau simboluri echivalează cu exprimarea unei opinii sub forma discursului simbolic, iar interdicția de a le utiliza limitează dreptul la libertatea de exprimare. Prin urmare, Curtea a trebuit să examineze dacă măsura care limitează exercițiul dreptului la libera exprimare este clară, dacă urmărește un scop legitim și dacă este proporțională scopului legitim urmărit… De asemenea, legea nu distinge nici situația în care o persoană nu conștientizează conținutul simbolului. Având în vedere complexitatea și multitudinea situațiilor care pot apărea în practică, Curtea a reținut că stabilirea unei liste exhaustive a situațiilor neinterzise nu este aptă să asigure un echilibru corect. Curtea a admis că unele din simbolurile analizate ar putea avea conotații multiple. Astfel, legea, așa cum este reglementată, prevede sancțiuni atât pentru situațiile în care simbolurile interzise sunt utilizate fără intenția de a propaga acțiunile de agresiune militară, crimele de război sau crimele împotriva umanității, cât și pentru situațiile în care se urmărește transmiterea mesajelor care nu pot fi tolerate într-o societate democratică”, a conchis Manole.
Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Amintim că în luna aprilie 2022, Parlamentul a aprobat o modificare a legislației care interzice utilizarea literei Z, folosită în calitate de simbol al armatei ruse și a panglicii Sfântului Gheorghe. Mai exact, panglicile, semnele, literele sau combinațiile acestora, ce sunt folosite în calitate de elemente distinctive ale agresiunii militare ruse din Ucraina, sunt interzise pe teritoriul Republicii Moldova.
După adoptarea acestei legi, fostul președinte al țării, pro-rusul, Igor Dodon, a declarat că va sfida legea, iar la 9 mai va purta în piept „panglica Sfântului Gheorghe”.
Conform legii, pentru confecționarea, vânzarea și deținerea simbolurilor respective, persoanele fizice riscă o amendă de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore, iar persoanele juridice și cu funcții publice, care vor încălca prevederile respective, riscă o amendă de la 9 000 până la 18 000 de lei.
Escrocherii online // Usatîi: „Sunt cazuri când aceeași victimă a fost jefuită de 3 ori”. Un ex-primar de Dondușeni căzut în plasa escrocilor
Un ex-primar al orașului Dondușeni ar fi căzut în plasa escrocilor și nu o singură dată. Dezvăluirile au fost făcute de liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, la o emisiune a unui post de televiziune controversat, care a relatat cum s-ar fi petrecut totul: „I-a apărut anunț pe Facebook că statul a luat prea mulți bani pentru gazele naturale și că apa potabilă e scumpă în Dondușeni și vrea să-i întoarcă o parte din bani înapoi. Îndepliniți, vă rog, un scurt formular”.
Dorin Recean își va încheia mandatul la MoldATSA la sfârșitul lunii august. Ce a anunțat fostul premier
Fostul premier Dorin Recean, în prezent emisar al președintei Maia Sandu, anunță că mandatul său în calitate de membru independent în Consiliul de Administrație al întreprinderii de stat „MoldATSA” se va încheia la sfârșitul lunii august.
Premierul declanșează reforma la APP – Reorganizare, verificări la întreprinderile de stat și suspendarea concursului de la Moldtelecom
Premierul Alexandru Munteanu anunță o reformă amplă a modului în care sunt administrate întreprinderile de stat, pe fondul scandalurilor izbucnite în ultimele săptămâni la mai multe companii aflate în proprietatea statului. Șeful Executivului spune că Agenția Proprietății Publice (APP) va fi reorganizată, iar activitatea consiliilor de administrație și a conducerii întreprinderilor de stat va fi supusă unei evaluări complete.