Veaceslav Burlac, după preluarea atribuțiilor de furnizare a gazelor naturale de către „Energocom”: Cetățenii vor continua să plătească cele mai mari tarife din regiune
Cetățenii Republicii Moldova vor continua să achite cele mai mari tarife pentru gazele naturale, chiar și după retragerea licenței SA „Moldovagaz” și transferul atribuțiilor de furnizare către compania de stat „Energocom”, începând cu 1 septembrie. Declarația a fost făcută de Veaceslav Burlac, expert în energie și membru al Partidului „Respect Moldova”.
Potrivit lui Burlac, compania de stat „Energocom” nu va prelua efectiv rețelele de distribuție a gazelor naturale pentru cei peste 800.000 de consumatori din Republica Moldova și nu va gestiona infrastructura, dar va încasa de la cetățeni o taxă de distribuție de 4.400 lei pentru fiecare 1.000 metri cubi de gaze, ceea ce înseamnă peste trei miliarde de lei anual.
„ANRE a „obligat” „Energocom”, compania care, timp de patru ani, a împovărat cetățenii cu tarife exagerate pentru gazelele naturale și energie electrică, care refuză să publice contractele de achiziție și care a fost promovată de PAS ca să devină monopol pe piață, să preia de la „Moldovagaz” distribuția gazelor în toată țara. Mulți vor răsufla ușurați, crezând că, în sfârșit, am scăpat de influența rușilor de la „Gazprom”. Bravo PAS… Doar că realitatea este alta. „Energocom” nu va prelua efectiv distribuția, nu va gestiona rețelele, dar va încasa de la cetățeni o taxă de distribuție de 4.400 lei pentru fiecare 1.000 m³ de gaze, ceea ce înseamnă peste trei miliarde de lei anual”, a precizat Burlac.
Totodată, reprezentantul Partidului „Respect Moldova” susține că, în pofida acestor schimbări, tarifele pentru consumatori nu vor scădea.
„Acum că „Moldovagaz” a fost eliminată de pe piața de distribuție, vom plăti mai puțin pentru gazele naturale? Răspunsul este clar: nu. Totul e o fumigenă. Guvernarea PAS pur și simplu mută banii dintr-un buzunar în altul, iar cetățenii vor continua să plătească cel mai mare tarif din regiune, din cauza guvernării PAS”, a concluzionat Veaceslav Burlac.
Comerț, taxi, narghilea: Ce alte domenii vor fi vizate de controalele fiscului în septembrie
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) va desfășura, în luna septembrie, controale fiscale prin metoda verificării operative, orientate prioritar spre mai multe domenii de activitate economică.
Fiscul nu iartă nici prezervativele! TVA de 20% din 2027
Mănușile medicale, prezervativele, tampoanele, absorbantele și cupele menstruale riscă să fie taxate cu TVA de 20% începând cu anul 2027, după ce aceste produse nu mai figurează în lista bunurilor pentru care proiectul noii politici fiscale păstrează cota redusă de 8%. Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham) cere Ministerului Finanțelor să reintroducă expres aceste categorii în lista produselor taxate cu 8%.
10 milioane de euro amendă pentru bănci în cazuri de spălare de bani. Criptoactivele și fotbalul intră sub control
Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru bănci, reguli noi pentru criptoactive și obligații suplimentare pentru cluburile profesioniste de fotbal. Sunt câteva dintre prevederile celor două proiecte de lege elaborate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care propun modificări importante în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și finanțării proliferării.