Adolf Hitler a câștigat pentru a cincea oară alegerile din Namibia
Un politician numit Adolf Hitler a fost reales în Namibia, dar a declarat că, recent, a fost obligat să-și schimbe numele din cauza atenției nedorite pe care acesta o atrage.
Adolf Hitler Uunona, pe numele complet, a susținut că tatăl său nu era la curent cu acțiunile dictatorului german când i-a dat acest nume. Hitler, se pare, nu este un nume rar în Namibia, fostă colonie germană, scrie The Telegraph.
Bărbatul în vârstă de 57 de ani a fost ales săptămâna aceasta pentru a cincea oară consilier pentru circumscripția Ompundja din regiunea Oshana, situată în nordul țării, o zonă deșertică slab populată. Domnul Uunona a declarat pentru ziarul The Namibian că și-a schimbat documentele de identitate pentru a renunța la al doilea prenume.
El a spus: „Numele meu nu este Adolf Hitler, acum sunt Adolf Uunona.
„Am văzut în trecut oameni care mă numeau Adolf Hitler și încercau să mă asocieze cu cineva pe care nici măcar nu-l cunosc.” Adolf Uunona s-a distanțat în repetate rânduri de ideologia nazistă și a spus că tatăl său a ales acest nume fără să înțeleagă semnificația sa istorică. El a declarat că, în copilărie, credea că numele său era unul obișnuit.
După ce și-a asigurat alegerea în 2020, el a declarat reporterilor: „Probabil că nu știa ce reprezenta Adolf Hitler. Când eram copil, pentru mine era doar un nume obișnuit. Abia mai târziu mi-am dat seama că acest om voia să cucerească întreaga lume. Nu am nimic de-a face cu toate aceste lucruri”.
Alegătorii săi insistă că nu sunt preocupați de numele său, iar mass-media locală relatează că este popular în rândul alegătorilor datorită activității sale politice la nivel local și accesibilității sale.
Numele germanice nu sunt neobișnuite în Namibia. Țara a fost declarată colonie germană în 1884 și era cunoscută sub numele de Africa de Sud-Vest Germană.
Sursa: digi24.ro
Rușii au lovit Consulatul Onorific al Letoniei în Ucraina și au rănit doi angajați. „Atacuri intenționate împotriva civililor”, denunță UE
Ministerul de Externe al Letoniei, țară membră NATO și UE, l-a convocat vineri pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei în legătură cu un atac aerian care a provocat pagube Consulatului leton din orașul ucrainean Sloviansk și a rănit doi angajați, relatează Reuters.
SUA permit anumite tranzacții care implică Lukoil până în 22 august
Statele Unite vor permite ca anumite tranzacții care implică Lukoil International GmBH să continue până în 22 august, conform unui comunicat postat vineri pe site-ul Trezoreriei SUA, transmite Reuters.
Peste 25.000 de persoane, evacuate în Franța din cauza incendiilor de pădure: 800 de pompieri luptă cu flăcările, 4 avioane au fost trimise din UE
Franța se confruntă cu incendii majore care au afectat 4.800 de hectare în Gironde, forțând evacuarea a 20.000 de persoane și mobilizarea a 800 de pompieri. Președintele Macron a activat mecanismul UE pentru sprijin aerian, anunțând sosirea avioanelor Canadair, Air Tractor și a elicopterelor Black Hawk din mai multe țări.