(VIDEO) Chișinăuieni reținuți de SPIA, după ce au vrut „să scape” un șofer de 21 de puncte de penalizare și amenzi
Doi bărbați din Chișinău, de 38 și 21 de ani, au fost reținuți fiind bănuiți de trafic de influență. Aceștia au cerut și primit bani pentru a șterge 21 de puncte de penalizare și amenzile aplicate unui șofer pentru nepurtarea centurii de siguranță.
Potrivit materialelor cauzei, un bărbat în vârstă de 38, acționând în complicitate cu un alt bărbat cu vârsta de 21 de ani – ambii din Chișinău, au pretins și primit sume de bani de la denunțător pentru a influența funcționari publici din cadrul MAI, în vederea excluderii a 21 de puncte de penalizare și anulării proceselor-verbale contravenționale emise pe numele unui conducător auto, pentru necuplarea centurii de siguranță.
În baza denunțului depus, SPIA a inițiat o cauză penală pentru trafic de influență și a demarat acțiuni speciale de investigație pentru documentarea faptelor și tragerea la răspundere, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Astfel, mijloacele financiare au fost transmise în două tranșe sub controlul SPIA, ambii bănuiți fiind reținuți în aceeași zi, unul dintre care, în flagrant delict în momentul primirii mijloacelor financiare.
Totodată, au fost efectuate percheziții corporale și asupra mijloacelor de transport, în urma cărora au fost depistate și ridicate mijloace financiare, precum și documente, telefoane mobile și alte obiecte relevante, care probează fapta incriminată. Ulterior, bănuiților le-a fost înaintată învinuirea de către procurorii PCCOCS, la solicitarea acestora ambii primind mandate de arest preventiv pe un termen de 30 de zile, fiind plasați în Penitenciarul nr. 13 din capitală.
Dacă vor fi găsiți vinovați, învinuiții riscă o amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 6 ani.
Reiterăm că, potrivit legii, orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.