Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Katarina Fried
Luni, 13 martie curent, Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Katarina Fried.
În cadrul întrevederii, Viceprim-ministrul a informat despre noile priorități în agenda de promovare a politicilor de reintegrare a țării. Au fost comunicate pozițiile Chișinăului în raport cu situația din regiunea transnistreană, inclusiv ultimele evenimente de la Tiraspol.
Oleg Serebrian a spus, că cele mai importante subiecte de pe agendă rămân: asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv la educație în limba maternă; accesul fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole situate la est de autostrada Camenca-Tiraspol; menținerea stabilității și continuarea dialogului în formatele existente în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, dar și agenții economici.
Vicepremierul a mulțumit pentru asistența oferită țării noastre de Guvernul Suediei, în particular în domeniul promovării proiectelor de consolidare a măsurilor de încredere în Zona de Securitate și sprijinului în vederea protecției drepturilor omului în regiunea transnistreană.
Procurori respinși la vetting, dar menținuți în sistem. Grosu critică CSP, Consiliul ripostează
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, le cere membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) să își asume deciziile privind procurorii care nu au promovat evaluarea externă, dar au fost ulterior menținuți în sistem. Mesajul vine după ce CSP a promovat procurori în pofida rapoartelor de nepromovare emise de Comisia de evaluare.
(VIDEO) Elena Grițco cere măsuri mai ferme pentru protejarea femeilor victime ale violenței
Deputata Partidului Nostru Elena Grițco susține că autoritățile trebuie să intervină mai rapid în cazurile de violență împotriva femeilor și să asigure aplicarea eficientă a măsurilor de protecție. Declarațiile au fost făcute în contextul unor audieri parlamentare privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a feminicidului.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.