Aproape trei tone de orez din import, nimicite de ANSA după depistarea unor reziduuri peste limita admisă
Trei loturi de orez Arborio din import, fiecare în cantitate de 980 de kilograme, au fost reținute și ulterior nimicite după ce analizele de laborator au arătat că produsele nu corespundeau normelor de siguranță alimentară din Republica Moldova.
Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), în probele analizate a fost constatată depășirea limitei maxime admise de reziduuri de piperonil butoxid.
Decizia de nimicire a produselor a fost luată de operatorul economic, iar procedura s-a desfășurat sub supravegherea inspectorilor ANSA.
Probele au fost prelevate în cadrul controalelor intensificate asupra loturilor de orez importate din anumite țări, măsură aplicată de Agenție în baza unui ordin emis în octombrie 2024.
ANSA precizează că niciun kilogram din cele trei loturi neconforme nu a ajuns în magazine sau la consumatori.
Instituția reamintește importatorilor că produsele alimentare introduse în Republica Moldova trebuie să respecte toate cerințele prevăzute de legislația națională în domeniul siguranței alimentelor.
Agenția anunță că va continua să aplice măsuri stricte în cazul produselor neconforme, acestea urmând să fie reținute și, în funcție de situație, supuse utilizării condiționate sau nimicite.
Salarii mici în cultură. Ministerul anunță consultări pentru majorarea veniturilor
Salariile angajaților din sectorul culturii vor fi analizate în cadrul unor consultări pe care Ministerul Culturii intenționează să le inițieze în perioada următoare. Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, spune că majorarea veniturilor celor care activează în muzee, biblioteci și instituții muzicale reprezintă o prioritate pentru minister, în condițiile în care unele categorii de salariați au venituri foarte mici.
Guvernul înăsprește regulile pentru dronele care zboară în orașe și deasupra mulțimilor
Guvernul a aprobat noi reguli pentru siguranța aeronavelor fără pilot la bord, inclusiv a dronelor utilizate în operațiuni cu un nivel mai ridicat de risc. Noile prevederi stabilesc cerințe clare pentru verificarea, întreținerea și menținerea în condiții de siguranță a dronelor și a componentelor acestora, în conformitate cu normele europene, astfel încât operarea lor să fie cât mai sigură.
Incident la o trecere la nivel cu calea ferată, pe sectorul Bălți–Slobozia–Florești
Întreprinderea de Stat ”Calea Ferată din Moldova” informează, că la 19 august 2026, în jurul orei 14.40, pe sectorul de cale ferată Bălți–Slobozia–Florești, la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 13, pichetul 2, s-a produs o coliziune între o locomotivă și un automobil. În urma impactului, nu au fost înregistrate victime.