Măsurile legislative de susținere a familiilor, prezentate de deputata Marina Morozova la Comisia ONU pentru Statutul Femeilor
Vicepreședinta Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Marina Morozova, a participat la cea de-a 68-a ediție a Comisiei ONU pentru Statutul Femeilor. Evenimentul s-a desfășurat la Cartierul General al Organizației Națiunilor Unite din New York, Statele Unite ale Americii. Din delegația Republicii Moldova a mai făcut parte ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Deputata Marina Morozova a prezentat inițiativele legislative adoptate de Parlament cu scopul de a susține familiile cu copii și de a crea facilități pentru femeile care vor să combine viața profesională cu cea de familie. Printre ele figurează deschiderea creșelor în cadrul companiilor, acordarea unui program de muncă mai flexibil pentru mamele cu copii mici, precum și opțiuni pentru tații care vor să se implice mai mult în creșterea și îngrijirea copiilor.
„Am îmbunătățit semnificativ legislația, dar, pentru a ne asigura că populația beneficiază de aceste oportunități, suntem conștienți că trebuie să îmbunătățim programele care combat stereotipurile de gen și percepțiile tradiționale despre rolul femeilor în societate. Acest lucru perpetuează o împărțire inegală a muncii plătite și neremunerate. În rezultat, unele femei sunt determinate să aibă mai puțini copii decât și-ar dori sau să renunțe la carieră, neîndeplinindu-și, în așa fel, potențialul profesional”, a accentuat deputata Marina Morozova.
Cea de-a 68-a ediție a Comisiei pentru Statutul Femeilor s-a desfășurat cu scopul de a face un schimb de bune practici în domeniul politicilor dedicate familiilor și copii. Toate cheltuielile aferente deplasării au fost acoperite de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA).
Un nou blocaj în procesul de aderare la UE: Ungaria se opune avansării Moldovei și Ucrainei
Ungaria a blocat, pentru a treia oară, aprobarea screeningului pe clusterele 2 și 3 în negocierile de aderare ale Ucrainei și Moldovei, menținând veto-ul din cauza nemulțumirilor legate de protecția minorităților naționale din Ucraina. Opoziția Ungariei față de Ucraina afectează și Moldova, deoarece ambele procese de aderare sunt cuplate.
Reglementarea transnistreană și integrarea europeană, discutate de Vasile Tofan cu noul șef al Misiunii OSCE
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher Smith. Oficialii au discutat despre procesul de reglementare a conflictului transnistrean, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune.
PLDM critică politica fiscală pentru 2027 și cere Parlamentului să nu adopte majorările de taxe fără evaluări de impact
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) critică proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, acuzând Guvernul că încearcă să majoreze veniturile bugetare prin extinderea bazei de impozitare, creșterea unor cote și introducerea unor noi obligații fiscale, fără a crea mai întâi condiții pentru dezvoltarea economiei.