(VIDEO) Cinci morţi şi pagube însemnate, după ce o furtună violentă a provocat haos în Rio de Janeiro
Rafale puternice de vânt s-au abătut miercuri din senin asupra oraşului Rio de Janeiro şi asupra statului São Paulo, provocând pagube materiale importante şi cauzând moartea a cinci persoane, relatează AFP.
Cu acoperişuri smulse şi copaci dezrădăcinaţi, străzile din Rio de Janeiro au dezvăluit un spectacol apocaliptic în urma furtunii care a luat prin surprindere metropola braziliană.
În plină zi, în timp ce activitatea din oraş era în plină desfăşurare, vântul a început să bată cu peste 100 de kilometri pe oră. În total, zeci de copaci au fost doborâţi şi mii de persoane au rămas blocate, iar cele trei linii de metrou ale oraşului au fost complet paralizate.
Pe lângă pagubele materiale, cinci persoane şi-au pierdut viaţa în São Paulo în timpul acestei vijelii.
În Santos, o persoană fără adăpost a fost ucisă de căderea unui copac. Alte două persoane au murit în acest stat, printre care un pescar, în urma naufragiului ambarcaţiunii sale. Pompierii au anunţat, de asemenea, într-un comunicat că două persoane au murit în urma prăbuşirii unui zid în Rio, iar un pescar era dat dispărut în oraşul de coastă Tarituba.
În diferite puncte de interes ale oraşului, panica s-a instalat printre localnici şi turişti. La statuia lui Hristos Mântuitorul, oamenii se adăposteau pe unde puteau sau se ţineau cu greu, în timp ce turiştii fugeau de pe diferitele plaje ale oraşului. "Mese, scaune, totul era aruncat şi luat de vânt", povesteşte un martor pentru AFP.
Numeroase cartiere ale oraşului au rămas fără curent.
Această furtună a perturbat chiar şi activităţile aeroportului oraşului, care a fost nevoit să-şi suspende zborurile timp de peste două ore.
Centrul operaţional al Primăriei a declarat că fenomenul a fost rezultatul "apropierii unui front rece oceanic".
Sursa: news.ro
Pakistan: Treizeci şi patru de copii şi o profesoară au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei şcoli
Cel puţin 34 de elevi şi o profesoară au murit, joi, după ce acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit în timpul orelor în oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, au declarat reprezentanţii Poliţiei şi ai echipelor de salvare, potrivit Reuters.
Inundații istorice la Istanbul: patru morți și mii de pagube. Cele mai grave viituri din 1942
Istanbulul se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii peste 80 de ani, după ploile torențiale care au lovit metropola turcă. Bilanțul victimelor a crescut vineri, 16 octombrie, la patru morți, în timp ce autoritățile continuă intervențiile în zonele afectate.
Trump îl atacă dur pe Zelenski: „Este mai dificil să negociezi cu el decât cu Putin”
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat noi critici la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l că nu dorește cu adevărat încheierea războiului cu Rusia.