„Putin team”? Maxim Braila a fost numit de deputații PAS în funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor al ANSC
Maxim Braila a fost numit în funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor pe un termen de șapte ani, cu votul a 57 de deputați. Acesta urmează să ridice 40 de mii de lei lunar.
Candidatura lui Maxim Braila a fost propusă după ce Comisia economie, buget și finanțe a organizat un concurs public. Acesta este licențiat în drept, magistru în științe economice și în drept public și, în prezent, urmează studii de doctorat la Universitatea de Studii Europene din Moldova. Maxim Braila are experiență de muncă atât în sectorul public, cât și privat, inclusiv în funcții de conducere, scrie Realitatea.MD.
Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor are șapte consilieri, inclusiv directorul general. Potrivit legislației, aceștia sunt numiți de Parlament cu votul majorității deputaților prezent, la propunerea Comisiei economie, buget și finanțe, pe un termen de șapte ani, fără posibilitatea reînnoirii mandatului.
Potrivit zdg.md, Maxim Braila a candidat, în 2018, la funcția de primar al capitalei, din partea Partidului Popular din R. Moldova, a cărui vicepreședinte era. A acumulat doar 0,15% din voturi.
În 2011, când acesta candida la funcția de consilier municipal, Braila spunea că nu are un model de politician în R. Moldova. „Politicienii de la noi se schimbă odată cu venirea primăverii. Nu mai ştiu pe cine să cred.” Avea, în schimb, un model din afară. „Modelul meu de politician, însă doar ca imagine, este Vladimir Putin. Nu ca politică promovată, ci ca imagine”, spunea atunci tânărul politician.
Într-o discuție din 2018 cu zdg.md, cu referire la declarațiile sale din 2011, Braila a spus că „îl apreciază pe Vladimir Putin ca imagine, pentru că imaginea unui liber politic precum o are Vladimir Putin au avut-o și alți lideri, chiar și de la noi din țară”.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.