Escrocheria TUX. Procurorii pregătesc noi trimiteri în judecată
Dosarul schemei piramidale „TUX”, investigat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), este departe de a fi încheiat. În anchetă figurează zeci de învinuiți, inclusiv persoane care ar fi avut roluri de conducere și instruire în cadrul așa-ziselor „seminare” organizate pentru promovarea platformei.
„La subiectul solicitării dumneavoastră, vă putem comunica faptul că în dosarul anunțat figurează zeci de învinuiți, inclusiv cu rol de conducere și instruire la diverse «seminare» în domeniu. Epizodul trimis în judecată de procurorii PCCOCS ține de faptele incriminate unei persoane cu rol de conducere în piramida financiară investigată urmează trimiterea pe banca acuzaților și a altor învinuiți. Curând, urmează trimiterea în judecată și a altor persoane”, se arată în răspunsul transmis de PCCOCS pentru BANI.MD.
Potrivit procurorilor, persoana trimisă deja în judecată riscă o pedeapsă de până la șase ani de închisoare sau o amendă de până la 217.500 de lei. Instituția precizează că, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției.
Conform anchetatorilor, platforma era promovată agresiv pe rețelele sociale și aplicațiile de mesagerie drept o oportunitate de câștig rapid și garantat. Investigațiile au scos însă la iveală tranzacții de proporții deosebit de mari efectuate prin portofele electronice asociate platformei.
Ancheta continuă și în privința altor persoane suspectate de implicare, iar procurorii spun că noi dosare vor fi expediate în instanță în perioada următoare.
Dosarul „TUX” a devenit public la începutul lunii noiembrie, când cinci persoane, inclusiv Antonina și Valentin Samoilă, considerați de anchetatori liderii operațiunii, au fost reținute pentru 72 de ore.
Potrivit PCCOCS, platforma ar fi funcționat ca o schemă piramidală, utilizând companii intermediare, conturi off-shore și mecanisme menite să ascundă originea banilor. Procurorii estimează că rulajul total al platformei în Republica Moldova s-a ridicat la aproximativ 48 de milioane de euro, ceea ce o transformă într-una dintre cele mai mari scheme piramidale investigate în ultimii ani.
(VIDEO) Chișinăuian arestat pentru trafic de droguri
Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu procurorii de la Ciocana, au destructurat activitatea infracțională a unei celule specializate în comercializarea drogurilor pe teritoriul capitalei, prin intermediul aplicației mobile Telegram.
(VIDEO) Doi pungași, încătușați de angajații IP Centru
Activitatea infracțională a doi bărbați, de 54 și 55 de ani, bănuiți de comiterea a cel puțin trei pungășii, a fost demascată de polițiștii și procurorii sectorului Centru, în comun cu ofițerii Direcției de Poliție Chișinău.
Pieton lovit mortal de un automobil, la Drochia
Un pieton a murit, după ce a fost lovit de un automobil. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:56, pe strada Independenței, din orașul Drochia, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.