TikTok introduce reguli stricte pentru alegerile din R. Moldova: Platforma interzice reclamele politice
În pragul alegerilor parlamentare din 28 septembrie, platforma TikTok introduce o serie de inițiative menite să sprijine integritatea procesului electoral din Republica Moldova și să protejeze utilizatorii de conținut înșelător sau manipulator.
Printre principalele decizii anunțate se numără interzicerea totală a reclamelor politice plătite, precum și limitarea funcțiilor de promovare și monetizare pentru conturile deținute de partide sau politicieni, scrie SafeNews.MD.
Pentru a combate fenomenul dezinformării, TikTok a lansat un Centru de Control al Misiunii, unde experți în securitate cibernetică și integritate electorală, atât locali cât și internaționali, lucrează împreună pentru a monitoriza și interveni asupra conținutului problematic.
O altă noutate este apariția, în aplicație, a unui Centru Electoral dedicat, realizat în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova și organizația Stop Fals!. Acesta oferă informații verificate despre procesul de votare, ghiduri utile pentru alegători și etichetări clare pentru conținutul electoral.
De asemenea, platforma a anunțat măsuri sporite pentru a preveni răspândirea informațiilor false, inclusiv cu sprijinul moderatorilor locali și al partenerilor specializați în verificarea faptelor. Rețelele de conturi false sau acțiunile de influențare coordonată vor fi identificate și eliminate, iar uzurparea identității sau folosirea conturilor automate va fi sancționată.
Reprezentanții TikTok au subliniat că vor colabora activ cu autoritățile din Republica Moldova și cu organizațiile implicate în supravegherea alegerilor, punând la dispoziție canale speciale pentru raportarea conținutului care ar putea încălca regulile platformei sau legislația locală.
(VIDEO) Șofer de 27 de ani, surprins conducând agresiv la Bălți. Riscă să rămână fără permis până la un an
Un șofer în vârstă de 27 de ani riscă să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de până la un an, după ce a fost surprins manifestând un comportament agresiv în trafic, la Bălți.
Peste 4.100 de încălcări în trafic într-un singur weekend. 46 de șoferi au fost prinși beți la volan
Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au documentat, în weekend, peste 4.160 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere pe drumurile din Republica Moldova.
(VIDEO) Apartament transformat în loc pentru consum de droguri, la Rîșcani. Proprietara, arestată pentru 30 de zile
Polițiștii din sectorul Rîșcani al Capitalei au descoperit un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, care ar fi fost organizat într-un apartament de o femeie în vârstă de 45 de ani.