A fost lansat turul III al Concursului național de repartizare a tinerilor specialiști în școli
Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea turului III al Concursului național de repartizare a absolvenților în câmpul muncii pe funcții didactice vacante, ediția 2025.
La concurs pot participa:
- absolvenții colegiilor pedagogice care au obținut diplome de studii profesionale în formarea educatorilor sau a învățătorilor;
- absolvenții programelor de licență sau master din domeniul Științe ale Educației; persoanele care au finalizat studii în domenii conexe disciplinelor școlare (ex: fizică, limbi străine, istorie etc.), cu condiția să fi urmat sau să urmeze în primii 2 ani un modul psihopedagogic de 60 de credite;
- absolvenții instituțiilor de învățământ din străinătate, cu diplome recunoscute conform legislației naționale.
Cadrele didactice debutante beneficiază de:
- până la 200.000 lei indemnizație unică (în două tranșe, în primii doi ani);
- normă didactică redusă cu 25% în primii 5 ani de activitate;
- 4000 lei pe an pentru materiale și echipamente didactice;
- sprijin financiar lunar și anual pentru chirie și utilități în mediul rural sau centre raionale;
- până la 62 de zile calendaristice de concediu anual;
- mentorat timp de 5 ani, oferit de un cadru didactic cu experiență;
- oportunități reale de dezvoltare profesională și avansare în carieră.
Termenul-limită pentru înscriere la concurs este 21 septembrie 2025.
Înscrierea se face prin completarea unui formular online.
Detalii despre concurs găsiți pe pagina web a Ministerului.
(VIDEO) Șofer de 27 de ani, surprins conducând agresiv la Bălți. Riscă să rămână fără permis până la un an
Un șofer în vârstă de 27 de ani riscă să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de până la un an, după ce a fost surprins manifestând un comportament agresiv în trafic, la Bălți.
Peste 4.100 de încălcări în trafic într-un singur weekend. 46 de șoferi au fost prinși beți la volan
Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au documentat, în weekend, peste 4.160 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere pe drumurile din Republica Moldova.
(VIDEO) Apartament transformat în loc pentru consum de droguri, la Rîșcani. Proprietara, arestată pentru 30 de zile
Polițiștii din sectorul Rîșcani al Capitalei au descoperit un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, care ar fi fost organizat într-un apartament de o femeie în vârstă de 45 de ani.