(VIDEO) Igor Grosu, la un an de la alegerile parlamentare: „Moldova trebuie să meargă înainte”

Președintele PAS, Igor Grosu, a venit cu un mesaj la un an de la alegerile parlamentare, în care a vorbit despre parcursul european al Republicii Moldova, situația economică și măsurile de sprijin pregătite pentru populație în contextul crizei energetice.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 28 septembrie 2026, 20:38
Igor Grosu

Potrivit lui Grosu, votul de acum un an a confirmat direcția europeană a țării, iar obiectivele autorităților rămân consolidarea instituțiilor statului, relansarea economiei și întărirea statului de drept.

„Acum un an cetățenii au ales ca Republica Moldova să nu cadă în mâinile Rusiei și să-și continue drumul european. În pofida greutăților, acest drum continuă”, a declarat liderul PAS.

Igor Grosu a recunoscut că populația resimte presiunea scumpirilor și a șocului energetic, precizând că efectele sunt mai puternice pentru Republica Moldova din cauza dimensiunii economiei și a posibilităților bugetare.

În acest context, acesta a anunțat că Guvernul urmează să vină cu compensații pentru încălzire. Totodată, încasările suplimentare din TVA și accize ar urma să fie direcționate către persoanele care au cea mai mare nevoie de sprijin.

„Vom face tot ce putem ca să atenuăm acest șoc”, a subliniat Grosu.

Președintele PAS a mai declarat că, în pofida dificultăților economice și energetice, autoritățile trebuie să continue reformele și proiectele începute.

„Moldova trebuie să meargă înainte, iar noi vom continua să muncim pentru această direcție”, a încheiat Igor Grosu.

(VIDEO) Peste 1 miliard de lei profit în doi ani la Energocom. „Unde este efectul pentru consumatori?”, întreabă Alexandr Berlinschii, deputat, fracțiunea parlamentară, Partidul Nostru

Energocom a obținut în ultimii doi ani profituri nete cumulate de peste 1 miliard de lei, în timp ce consumatorilor li se propune un nou tarif majorat la gaz. Deputatul fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Alexandr Berlinschii, a cerut explicații privind modul în care sunt gestionate aceste resurse și demisia conducerii companiei.