Tot mai mulți moldoveni nu-și mai pot achita creditele. BNM vede o creștere a restanțelor
Creditele neperformante contractate de populație sunt în creștere, chiar dacă sistemul bancar din Republica Moldova rămâne stabil, arată cel mai recent Raport de evaluare a stabilității financiare publicat de Banca Națională a Moldovei (BNM).
Potrivit documentului, rata creditelor neperformante (NPL) în portofoliul persoanelor fizice a ajuns la 4,9% în trimestrul unu al anului 2026 față de trimestrul precedent. În schimb, în cazul companiilor, rata creditelor neperformante a continuat să scadă, până la 3,8%, scrie bani.md.
BNM explică faptul că, în pofida majorării creditelor neperformante în segmentul populației, nivelul acestora rămâne unul gestionabil, iar băncile dispun de rezerve suficiente pentru a acoperi eventualele pierderi.
Raportul mai arată că riscul de credit continuă să reprezinte principalul risc pentru sectorul bancar, în contextul în care volumul împrumuturilor acordate economiei continuă să crească, iar instituțiile financiare urmăresc cu atenție capacitatea debitorilor de a-și onora obligațiile.
În ansamblu, BNM concluzionează că sistemul bancar din Republica Moldova rămâne bine capitalizat și rezilient, însă monitorizează atent evoluția calității portofoliilor de credite, în special în cazul împrumuturilor acordate populației.
Republica Moldova ar putea cumpăra gaze mai ieftine din Ucraina. Chișinăul negociază prețul și cantitățile
Republica Moldova ar putea cumpăra gaz din Ucraina, la un preț mai avantajos decât cel de pe bursă. Chișinăul negociază deja cu autoritățile de la Kiev, care au ridicat recent interdicția de export. Ucraina dispune în prezent de un surplus de aproape cinci miliarde de metri cubi de gaze. Guvernul nu precizează deocamdată ce cantități ar putea cumpăra și la ce preț, dar mizează pe o ofertă mai bună decât cea de pe piețele internaționale.
Yandex Go este pregătită să coopereze cu autoritățile din R. Moldova: datele utilizatorilor sunt prelucrate pe servere din UE
Reprezentanții companiei Yandex Go declară că sunt deschiși spre dialog cu autoritățile Republicii Moldova și confirmă că datele cu caracter personal ale utilizatorilor serviciului sunt prelucrate pe servere aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Compania a venit cu aceste precizări în contextul deciziei autorităților de a iniția o evaluare aprofundată a activității platformei.
Yandex Go, verificată pentru riscuri de securitate. Compania are 20 de zile să prezinte documente despre proprietari
Activitatea Yandex Go în Republica Moldova va fi supusă unei evaluări aprofundate, după examinarea unor posibile riscuri pentru securitatea informațională și protecția datelor personale. Compania trebuie să prezinte, în termen de 20 de zile, documente și informații inclusiv despre structura de proprietate și beneficiarii efectivi.