Majorarea salariilor bugetarilor, amânată până la 1 ianuarie 2027. Premierul își cere scuze

Majorările salariale promise angajaților din sectorul bugetar pentru această toamnă sunt amânate. Noua grilă de salarizare urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027, a anunțat Guvernul.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 19 august 2026, 18:58
Vasile Tofan

Premierul Vasile Tofan a recunoscut că termenul anunțat inițial, luna septembrie, nu va putea fi respectat și și-a cerut scuze angajaților din sistemul public.

„În numele Guvernului, îmi cer scuze că nu am putut onora promisiunea de a crește salariile din această toamnă. Vă garantez că, de la 1 ianuarie 2027, noua grilă va intra în vigoare, iar salariile din sectorul bugetar vor crește”, a declarat premierul.

Potrivit Executivului, amânarea este determinată de presiunile economice și energetice asupra bugetului, precum și de faptul că reforma fiscală necesară pentru asigurarea veniturilor suplimentare a fost definitivată mai târziu decât era planificat.

Noua reformă a salarizării prevede creșterea fondului destinat salariilor cu peste 5 miliarde de lei, până la peste 38 de miliarde de lei în 2027.

De la 1 ianuarie sunt anunțate majorări de 10–15% în educație, peste 17% în sănătatea bugetară și asistența socială, aproximativ 15% în ordine publică, 19% în apărare, circa 15% în cultură, tineret, sport și administrație publică și 9% în justiție.

Pentru unele categorii cu venituri mici, creșterile ar putea ajunge până la 20%, iar pentru anumite funcții sunt prevăzute majorări mai mari. De exemplu, salariile asistenților educatori ar urma să crească cu 32%, iar cele ale bucătarilor-șefi cu 37%.

Proiectul noii Legi a salarizării urmează să fie aprobat de Guvern în luna octombrie.

Republica Moldova ar putea cumpăra gaze mai ieftine din Ucraina. Chișinăul negociază prețul și cantitățile

Republica Moldova ar putea cumpăra gaz din Ucraina, la un preț mai avantajos decât cel de pe bursă. Chișinăul negociază deja cu autoritățile de la Kiev, care au ridicat recent interdicția de export. Ucraina dispune în prezent de un surplus de aproape cinci miliarde de metri cubi de gaze. Guvernul nu precizează deocamdată ce cantități ar putea cumpăra și la ce preț, dar mizează pe o ofertă mai bună decât cea de pe piețele internaționale.

Yandex Go este pregătită să coopereze cu autoritățile din R. Moldova: datele utilizatorilor sunt prelucrate pe servere din UE

Reprezentanții companiei Yandex Go declară că sunt deschiși spre dialog cu autoritățile Republicii Moldova și confirmă că datele cu caracter personal ale utilizatorilor serviciului sunt prelucrate pe servere aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Compania a venit cu aceste precizări în contextul deciziei autorităților de a iniția o evaluare aprofundată a activității platformei.