Tânăr găsit mort într-un oficiu, la Comrat
Cadavrul unui tânăr a fost găsit făpră suflare într-un oficiu. Descoperirea macabră a fost înregistrată ieri, 18 iunie, în jurul orei 10:35, pe strada Lenin din municipiul Comrat, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 35 de ani, angajat al unei companii specializată în repararea calculatoarelor și a echipamentelor periferice.
La fața locului a intervenit poliția, dar și un medic-legist. Ultimul a examinat cadavrul, însă vizual nu a depistat urme de moarte violentă pe suprafața acestuia.
Trupul viuctimei a fost transportat la Centrul de Medicină Legală unde urmează a fi suăus unor expertize de laborator, în urma cărora va fi stabilită cu exactitate cauza decesului.
Cine sunt cei cinci ruși, care au primit cetățenia Republicii Moldova
Cele cinci persoane originare din Rusia, care au primit cetățenia Moldovei, sunt din echipa trupei Bi-2. Precizările au fost făcute chiar de formație și confirmate de reprezentanții administrației prezidențiale de la Chișinău.
Femeie din Chișinău, înșelată cu 25.000 de euro după un apel fals din partea „Orange”
O femeie de 41 de ani din Chișinău a devenit victima unei escrocherii telefonice, după ce mai multe persoane necunoscute s-au prezentat drept angajați ai companiei Orange și, ulterior, drept polițiști.
(FOTO) Șase ambulanțe noi pentru CNAMUP, procurate în cadrul proiectului transfrontalier PreMED
Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a recepționat șase ambulanțe noi de tip B, achiziționate în cadrul proiectului transfrontalier „PreMED”.