Cetățean israilean, prins cu substanțe stupefiante, la frontiera moldo-ucraineană
În Punctul de trecere a frontierei „Palanca–Maiaki–Udobnoe”, la data de 21 septembrie 2025, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, echipa canină a Poliției de Frontieră, împreună cu funcționarii vamali, a supus unui control suplimentar un cetățean al Israelului, în vârstă de 46 de ani, pasager într-un mijloc de transport.
În urma verificărilor, în geanta personală a străinului a fost depistat un pachet cu masă vegetală de culoare verde, cu miros specific, în cantitate de 10,83 grame, presupusă a fi marijuana.
Persoana a declarat că substanța era destinată consumului propriu.
Substanța depistată a fost ridicată și urmează să fie supusă expertizei chimice. În continuare, sunt întreprinse măsuri speciale de investigație, în conformitate cu legislația în vigoare.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.