(VIDEO) Doi indivizi au furat mai multe bunuri dintr-un Lexus, după ce șoferița a ieșit pentru că i s-a făcut rău, pe o stradă din Chișinău
Doi bărbați de 38 și 43 de ani, originari din Durlești și Slobozia, au fost arestați pentru 30 de zile, fiind suspectați de comiterea unui furt dintr-un Lexus.
Polițiștii au stabilit că unei femei i s-ar fi făcut rău în timp ce conducea automobilul.
Aceasta a oprit pe o stradă din capitală, a ieșit din automobil și s-a depărtat la câțiva metri lăsând mașina descuiată și motorul pornit.
Bănuiții ar fi observat automobilul lăsat fără supraveghere și în mod liber au sustras o geantă, un portmoneu și mijloace bănești, cauzând un prejudiciu total de 22 000 de lei.
Unul dintre suspecți anterior a fost judecat pentru infracțiuni similare.
Pentru fapta comisă bărbații riscă amendă de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
(VIDEO) Urmărire pe străzile Capitalei: un șofer de 29 de ani a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor
Un șofer de 29 de ani a fost urmărit de polițiștii INSP prin sectorul Ciocana al Capitalei, după ce ar fi ignorat somațiile oamenilor legii de a opri.
(VIDEO) Spațiu clandestin pentru consum de droguri, deconspirat în sectorul Ciocana. Proprietarul riscă până la 4 ani de închisoare
Polițiștii din sectorul Ciocana au deconspirat un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, amenajat într-un apartament din Capitală.
Femeie de 64 de ani din Chișinău, înșelată cu peste 1,1 milioane de lei. Escrocii s-au dat drept angajați „Premier Energy” și ai Poliției
O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a fost prejudiciată cu 1.120.735 de lei, după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții cunoscute.