Un bărbat și-a înjunghiat concubina în spate. Câți ani va sta după gratii
Un bărbat de 46 de ani a fost condamnat la 7 ani de închisoare, după ce și-a înfipt concubina cu un cuțit în spate. Sentința a fost pronunțată de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
„Conform învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat de la Chișinău, la data de 21 februarie 2025, pe timp de noapte, inculpatul, aflându-se într-un apartament din sectorul Buiucani al Capitalei, în urma unui conflict cu concubina sa, i-a aplicat o lovitură cu un cuțit în regiunea spatelui, scrie Realitatea.MD.
Deși inculpatul a pledat nevinovat, menționând că victima a căzut singură peste cuțitul care era în mâna lui, victima a relatat că agresiunile fizice au fost generate de consumul de alcool al bărbatului și de faptul că femeia nu a dorit să îi prepare mâncare, după ce el s-a întors din oraș în stare de ebrietate”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Generală (PG).
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel. Precizăm că, persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Bărbat accidentat mortal de o mașină, la Ialoveni. Șoferul căutat de poliție
Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând pe carosabil, noaptea trecută, în raionul Ialoveni.
Bărbat împușcat în plină stradă, la Durlești
Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui incident produs, cu puțin timp în urmă, în Durlești. Potrivit datelor preliminare, suspectul, un tânăr de 22 de ani, aflându-se în stradă, în timpul unui conflict cu un cunoscut de-al său, în contextul unor neînțelegeri anterioare, i-ar fi aplicat o plagă prin împușcătură în regiunea mâinii, cu o armă confecționată artizanal.
Femeie lovită de un automobil pe trecerea de pietoni, la Soroca
O femeie de 59 de ani a fost lovită de un automobil în timp ce traversa strada regulamentar. Accidentul s-a produs în această dimineață, pe strada Ștefan cel Mare din Soroca.