Spînu răbufnește: „Îmi este greață de câtă minciună toarnă unii despre mine”!
„Mie deja îmi este greață de câtă minciună toarnă, în mare parte canalele de Telegram și unii, despre mine!” Este declarația făcută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Teritoria Svobodi” de la RLIVE TV. Oficialul susține că a venit la cârma ministerului pentru a ajuta Moldova, nu pentru a lucra la propria imagine.
„Obiectivul meu nu este să am o imagine… sau să lucrez pentru imaginea mea, să fie foarte clar. Eu nu am venit la minister ca să am grijă cum mă vede unul sau altul. Obiectivul meu, așa cum a fost și în primul mandat, vă spun și acum, este să fac mai multe drumuri, să repar mai multe apeducte, acesta este obiectivul meu. Acum, faptul că unii încearcă să mă demonizeze într-un hal fără de hal, e treaba lor. Chiar nu mă interesează. Un singur lucru am să spun, l-am mai spus și repetat de 100 de ori (…) măcar o chestie să o probeze, măcar una, dar pe bune să o probeze, cu un document, cu o semnătură, cu ceva măcar, pentru că, așa cum am spus la o emisiune și o să o mai repet, mie deja mii greață de câtă minciună toarnă, în mare parte canalele de Telegram și unii, despre mine”, a declarat Andrei Spînu, citat de Realitatea.MD.
Precizăm că, persoane aflate în spatele unor canale de Telegram, au scris despre unele implicări ale ministrului Andrei Spînu în diferite scheme ilegale. Ultimul „atac” la adresa lui Spînu – licitația scandaloasă de la Aeroportul Internațional Chișinău (AIC). Spînu a negat orice implicare în concursul lansat de Agenția Proprietății Publice (APP), care a fost anulat între timp.
Renato Usatîi contribuie cu 10 mii de dolari pentru un azil de câini și anunță un proiect de lege privind sterilizarea
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat că va contribui cu 10 mii de dolari la crearea unui azil pentru câinii. În cadrul unei întâlniri cu reprezentanții unui grup de inițiativă care își propune să găsească soluții pentru problema câinilor vagabonzi din Republica Moldova.
Un nou blocaj în procesul de aderare la UE: Ungaria se opune avansării Moldovei și Ucrainei
Ungaria a blocat, pentru a treia oară, aprobarea screeningului pe clusterele 2 și 3 în negocierile de aderare ale Ucrainei și Moldovei, menținând veto-ul din cauza nemulțumirilor legate de protecția minorităților naționale din Ucraina. Opoziția Ungariei față de Ucraina afectează și Moldova, deoarece ambele procese de aderare sunt cuplate.
Reglementarea transnistreană și integrarea europeană, discutate de Vasile Tofan cu noul șef al Misiunii OSCE
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher Smith. Oficialii au discutat despre procesul de reglementare a conflictului transnistrean, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune.