Intervenții pe piața imobiliară. Grosu: Terenuri de la stat pentru construcții și bani declarați pe propria răspundere
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că autoritățile pregătesc un pachet de măsuri pentru a interveni pe piața imobiliară, în contextul prețurilor ridicate la locuințe și al practicilor abuzive semnalate în domeniul construcțiilor.
Oficialul a declarat că, înainte de adoptarea unor decizii, vor avea loc discuții directe cu dezvoltatorii imobiliari pentru a înțelege mai bine cauzele scumpirilor, transmite Bani.MD.
„Noi pregătim acum un pachet de intervenții, dar vrem mai întâi să avem o discuție cu dezvoltatorii. Noi ne gândim chiar o parte din terenurile pe care le are statul în proprietate, nu în buricul târgului, dar în proximitate, în orașele proxime Chișinăului, să le punem la dispoziție”, a spus Grosu.
Potrivit lui, autoritățile vor să verifice dacă lipsa terenurilor este, într-adevăr, principalul factor care duce la creșterea prețurilor locuințelor. În același timp, vor fi analizate și problemele legate de darea în exploatare a clădirilor.
Șeful Legislativului a criticat și practica unor dezvoltatori de a vinde apartamente în blocuri care nici măcar nu au fost construite.
„Mai este o problemă, o găselniță a celor care nu sunt cei mai corecți, modalitatea asta de a vinde un bun care nu există. Este o groapă și îți spune dezvoltătorul: aici, la etajul acela care nu se vede, poți să ai o priveliște extraordinară spre pădure, spre lac. Iată, modalitatea asta, noi trebuie să o închidem”, a afirmat Grosu.
El a subliniat că astfel de scheme au dus la situații grave, în care aceleași apartamente au fost vândute de mai multe ori. „Avem cazuri, iată, apartamentele s-au vândut de două, de trei ori, oamenii umblă prin instanță, frustrările sunt mari pentru că procesele durează”, a adăugat oficialul.
O altă direcție vizată de autorități ține de transparența banilor folosiți în tranzacțiile imobiliare: „Pe propria răspundere vine și scrie. Dacă vine din străinătate, pe propria răspundere indică că eu am câștigat banii aceștia, dar tranzacția trebuie să fie făcută prin bancă”, a menționat el.
Fiscul nu iartă nici prezervativele! TVA de 20% din 2027
Mănușile medicale, prezervativele, tampoanele, absorbantele și cupele menstruale riscă să fie taxate cu TVA de 20% începând cu anul 2027, după ce aceste produse nu mai figurează în lista bunurilor pentru care proiectul noii politici fiscale păstrează cota redusă de 8%. Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham) cere Ministerului Finanțelor să reintroducă expres aceste categorii în lista produselor taxate cu 8%.
10 milioane de euro amendă pentru bănci în cazuri de spălare de bani. Criptoactivele și fotbalul intră sub control
Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru bănci, reguli noi pentru criptoactive și obligații suplimentare pentru cluburile profesioniste de fotbal. Sunt câteva dintre prevederile celor două proiecte de lege elaborate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care propun modificări importante în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și finanțării proliferării.
Compensații pentru sezonul rece: Guvernul caută fonduri suplimentare și înăsprește criteriile de acordare a sprijinului financiar
Guvernul caută surse suplimentare de finanțare pentru compensațiile la încălzire din viitorul sezon rece, după ce a prevăzut în bugetul de stat doar 550 de milioane de lei. Premierul Vasile Tofan anunță că regulile de acordare vor fi înăsprite, astfel încât banii să ajungă în primul rând la familiile care au cea mai mare nevoie.