Averea procurorului Cristin Ghemu, arestat în dosarul mitei de 400 000 de dolari, sub lupa ANI
Procurorul Cristin Ghemu, reținut în dosarul mitei de 400.000 de dolari, a intrat și în vizorul Autorității Naționale de Integritate. ANI a anunțat inițierea unui control al averii și intereselor personale, după ce a identificat suspiciuni legate de donațiile primite și cheltuielile efectuate de acesta.
Potrivit instituției, verificările preliminare au pornit în baza unei sesizări înregistrate pe 9 aprilie 2026. Documentul semnala posibile neconcordanțe între veniturile declarate de procuror și nivelul cheltuielilor, inclusiv în ceea ce privește donațiile raportate, scrie safenews.md.
În urma analizei inițiale, inspectorii de integritate au constatat „aparența de încălcare” a regimului juridic privind declararea averii și intereselor personale. Acest lucru a dus la deschiderea oficială a procedurii de control.
ANI precizează că investigația va viza atât situația financiară a lui Cristin Ghemu, cât și eventualele bunuri, venituri sau donații care implică rudele acestuia. Instituția urmează să-l informeze oficial despre inițierea controlului și despre drepturile pe care le are în cadrul procedurii.
Procesul-verbal privind deschiderea controlului va fi publicat pe site-ul oficial al Autorității Naționale de Integritate.
Verificările au loc la câteva săptămâni după reținerile operate de CNA și Procuratura Anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Ancheta vizează presupusa pretindere a unei mite de 400.000 de dolari pentru obținerea unei soluții favorabile într-un dosar penal.
Ulterior, Procuratura Generală a confirmat că un procuror și trei angajați ai poliției au fost reținuți pentru complicitate la corupere pasivă.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.
Măsuri speciale la Aeroport în contextul tranzitului pelerinilor hasidici
În perioada 7–17 septembrie, la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău se va intensifica fluxul de călători, în contextul tranzitului pelerinilor hasidici și al creșterii estimate a volumului de pasageri și aeronave.