Opoziția critică summitul Moldova–UE: „spectacol politic” și „instrument electoral”
Partidele de opoziție din Republica Moldova contestă organizarea summitului Moldova–Uniunea Europeană, acuzând guvernarea că folosește acest eveniment în scopuri electorale. Liderii opoziției susțin că reuniunea liderilor europeni este „un spectacol politic”, menit să sprijine actuala putere în pragul alegerilor parlamentare.

„Summitul european nu are ca scop interesele Republicii Moldova și ale cetățenilor săi, ci urmărește un singur obiectiv – susținerea electorală a Maiei Sandu și a partidului său. Astfel de evenimente nu pot fi calificate decât ca o implicare în treburile interne ale țării noastre”, a menționat fostul președinte al Republicii Moldova și liderul PSRM, Igor Dodon, citat de IPN.
Vlad Filat, liderul PLDM, consideră totuși că summitul poate marca un pas important pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE, estimând că acest proces ar putea începe în toamna acestui an. În același timp, politicianul critică ceea ce numește „privatizarea” parcursului european.
„Cred că summitul UE – Republica Moldova de astăzi va statua demararea negocierilor în toamna acestui an. Cu toate acestea, „privatizarea” integrării europene de către Maia Sandu și PAS, precum și derapajele de la statul de drept ale acestora nu pot rămâne nesancționate de Uniunea Europeană, pentru că, altfel, având în vedere inclusiv contextul electoral din această toamnă, cetățenii vor sancționa dur atât guvernarea, cât și parcursul european”, a declarat Vlad Filat.
Liderul formațiunii „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, acuză guvernarea că evită să abordeze problemele reale ale populației: „Guvernarea încearcă din nou să se folosească de simboluri externe, pentru a-și păstra fotoliile. Uniunea Europeană închide ochii la încălcările democrației, la cenzură și la represiunile împotriva opoziției, doar pentru a consolida partidul aflat la putere”.
Aceste declarații vin în contextul în care la Chișinău are loc primul summit bilateral Moldova–UE, un eveniment considerat de autorități un pas major în procesul de integrare europeană a țării.
Din partea Republicii Moldova la summit vor participa președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și prim-ministrul Dorin Recean. Din partea Uniunii Europene vor participa Președintele Consiliului European, António Costa, și Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Discuțiile din cadrul summitului se vor concentra pe subiecte esențiale pentru viitorul Republicii Moldova și pentru parteneriatul cu Uniunea Europeană. Printre temele principale se numără procesul de aderare a țării noastre la UE, sprijinul european în contextul războiului din Ucraina, precum și implementarea Planului de Creștere pentru Moldova. De asemenea, vor fi abordate consolidarea relațiilor comerciale, cooperarea în domeniul securității și apărării, tranziția energetică, transformarea digitală și facilitarea contactelor între cetățeni.
Ursula von der Leyen vorbește despre Miorița și sarmale la Chișinău
Maia Sandu a salutat liderii europeni la Chișinău și a menționa la începutul summitului UE – Moldova că viitorul se construiește astăzi. La rândul lor, Ursula von der Leyen și Antonio Costa au mulțumit președintei pentru primire și au reiterat sprijinul pentru țara noastră.
Maia Sandu: Viitorul european îl construim inclusiv astăzi, prin acest format nou de summit
Viitorul european îl construim inclusiv astăzi, prin acest format nou de summit, care marchează o etapă nouă în relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană – un format ce va deveni unul regulat. Declarația aparține președintei Maia Sandu și a fost făcută înainte de începerea primului Summit Moldova – UE, la care participă președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, António Costa.
Liderii UE au ajuns la Reședința de Stat. Summitul începe la ora 18:00
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, António Costa, au sosit la Reședința de Stat, unde astăzi are loc primul Summit Moldova – Uniunea Europeană. Oficialii europeni au fost întâmpinați de președinta Maia Sandu cu onoruri militare.
Comentarii facebook