Dorin Recean va participa la Forumul Europa Wachau 2025, în Austria

Prim-ministrul Dorin Recean va participa vineri, 13 iunie curent, la Forumul Europa Wachau 2025, desfășurat în Austria, în perioada 11 – 13 iunie. Evenimentul reunește lideri europeni pentru a discuta despre viitorul Europei, cu accent pe extinderea Uniunii Europene și cooperarea regională.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 11 iunie 2025, 20:16
Dorin Recean va participa la Forumul Europa Wachau 2025, în Austria

Participarea la Forumul Europa Wachau este o ocazie de a transmite mesajul Moldovei europene și de a consolida sprijinul internațional pentru reformele și obiectivele noastre de integrare europeană.

Dorin Recean, potrivit Executivului, va avea întrevederi bilaterale, inclusiv cu cancelarul Austriei, pentru a discuta atragerea de investiții austriece în Republica Moldova, aprofundarea cooperării bilaterale și sprijinul Austriei pentru procesul de aderare al Moldovei la UE.