(VIDEO)Schemă de contrabandă cu mașini furate din Germania și Elveția, deconspirată de IGPF
O schemă de contrabandă cu automobile sustrase din Elveția și Germania a fost deconspirată în urma investigațiilor desfășurate de ofițerii Poliției de Frontieră. Trei automobile, în valoare totală de peste 2,67 milioane de lei, au fost identificate și ridicate în Republica Moldova, iar un al patrulea a fost depistat în România.
Ofițerii Direcției investigare criminalitate transfrontalieră a IGPF, cu suportul Direcției urmărire penală și al DASF, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au documentat activitatea unui grup criminal organizat. Potrivit materialelor acumulate, automobilele ar fi fost introduse în țară folosind documente falsificate privind proveniența și identificarea acestora, precum și persoane interpuse la traversarea frontierei, pentru a fi dezmembrate, iar piesele comercializate ulterior. Totodată, ar fi fost înregistrate date necorespunzătoare adevărului privind conducătorii mijloacelor de transport.
Cele trei automobile aflate în căutare internațională sunt de modelele Mercedes-Benz GLC 300d, Mercedes-Benz CLA 45 AMG și BMW 730d. Prin cooperarea cu autoritățile române, a fost depistat la Iași un alt automobil sustras, de marca Toyota. În același oraș, principalul suspect, în vârstă de 37 de ani, închiria un garaj în care un automobil era în proces de dezmembrare.
În continuarea investigațiilor, au fost efectuate nouă percheziții în Chișinău, la patru domicilii, în trei mijloace de transport și la două stații de dezmembrare auto. Au fost ridicate telefoane mobile, laptopuri, cartele SIM, nouă acte referitoare la mijloace de transport și 13 componente auto decupate artizanal, cu coduri VIN. De asemenea, au fost depistate 12 mijloace de transport în proces de dezmembrare, iar depozitele uneia dintre stații au fost sigilate.
În cadrul investigațiilor au fost identificate patru persoane suspectate de implicare în activitatea infracțională. Principalul suspect a fost pus sub învinuire și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Celelalte trei persoane sunt cercetate în stare de libertate.
Investigațiile continuă, cu respectarea prezumției nevinovăției, potrivit legii.
Zeci de mii de țigarete de contrabandă, descoperite într-un autoturism oprit de echipele mobile ale Serviciului Vamal în raionul Taraclia
Un autoturism care transporta 70 000 de țigarete, fără acte ce ar confirma proveniența acestora, a fost depistat de ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal în apropierea localității Balaban, raionul Taraclia. Mijlocul de transport, de model Dacia Dokker, condus de un conațional în vârstă de 32 de ani, a fost stopat regulamentar pentru efectuarea verificărilor de specialitate.
14 monede și două lingouri, descoperite în bagajul unui pasager la aeroport
Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au depistat 14 obiecte asemănătoare unor monede și două lingouri, presupuse a fi din aur, în bagajul de mână al unui pasager care intenționa să părăsească Republica Moldova. Cazul a fost înregistrat la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, în timpul verificărilor efectuate asupra unui cetățean ucrainean, pasager al cursei „Chișinău–Istanbul”.
Noi detalii despre perchezițiile CNA, la Giurgiulești
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) efectuează 24 de percheziții care vizează 6 angajați ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), printre care și un șef de post, precum și un administrator al unei companii. Acțiunile au loc în mai multe cauze penale privind fapte de corupere pasivă și corupere activă.