(FOTO) Mașină făcută zob de un tractor, la Orhei. O persoană a murit, altele trei rănite
O persoană a murit, iar altele trei au fost rănite, după un accident cu implicarea unui tractor și a unei mașini la volanul căreia se afla un șofer băut. Cazul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 03:50, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei.
Potrivit cercetărilor preliminare, un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca LADA, care se deplasa spre Orhei și avea un pasager de 32 de ani, a tamponat din spate remorca tractată de un tractor de model MTZ.
Tractorul era condus de un bărbat de 45 de ani care avea trei pasageri de 37, 39 și 40 de ani.
În urma impactului, pasagerul din autoturism a decedat la fața locului.
Ambii șoferi și unul dintre pasagerii tractorului au suferit traumatisme și au fost transportați la Spitalul Raional.
Testarea alcoolscopică a șoferului automobilului a indicat o concentrație de 0,88 mg/l alcool în aerul expirat.
Din cauza stării de sănătate, conducătorul tractorului nu a putut fi testat la fața locului, fiindu-i prelevate probe biologice de sânge.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
(VIDEO) Motocicletă de 40.000 de lei, furată din curtea unui bloc din Chișinău. Un bărbat a fost reținut
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiștii sectorului Botanica, fiind suspectat că ar fi furat o motocicletă din curtea unui bloc de locuit din Chișinău. Prejudiciul cauzat proprietarului este estimat la aproximativ 40.000 de lei.
Copilă de 13 ani, în stare gravă la spital, în urma unui accident cu ATV-ul, la Drochia
O copilă a ajuns la spital, după ce a fost implicată într-un accident cu un ATV. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:20, în localitatea Pelenia din raionul Drochia.
(VIDEO) Percheziții INI în Chișinău într-o schemă de spălare de bani de zeci de milioane de lei, proveniți contrabanda cu țigări
Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță destructurarea unei scheme de spălare de bani de aproximativ 60.000.000 de lei, care ar proveni din fabricarea clandestină a țigărilor și exportarea lor prin contrabandă.