Noi reguli pentru piața auto – Toate vehiculele și piesele vor trebui omologate înainte de vânzare
Toate vehiculele rutiere și piesele auto care vor fi introduse pe piața Republicii Moldova vor trebui să fie omologate înainte de comercializare, potrivit unui proiect de lege avizat de Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe. Documentul urmează să fie examinat în prima lectură de Parlament.
Inițiativa, elaborată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, urmărește alinierea legislației naționale la standardele Uniunii Europene și instituirea unui sistem modern de supraveghere a pieței, care să asigure un control mai strict asupra calității și siguranței vehiculelor și componentelor auto, conform politik.md.
Proiectul prevede că obligația de omologare va viza autoturismele, motocicletele, remorcile, vehiculele cu trei roți, cvadriciclurile, precum și piesele și echipamentele auto. În același timp, autoritățile vor crea un registru național al omologărilor, care va fi conectat cu alte registre de stat pentru a facilita verificarea și trasabilitatea vehiculelor.
Documentul introduce două forme de omologare. Prima este omologarea individuală, aplicabilă fiecărui vehicul nou, utilizat sau modificat, care va presupune verificarea documentelor, a marcajelor de conformitate și efectuarea inspecțiilor tehnice necesare. Procedura va putea fi realizată atât în centre tehnice autorizate, cât și în subdiviziunile Agenției Servicii Publice.
Cea de-a doua este omologarea de tip, destinată vehiculelor noi importate sau modificate, înainte ca acestea să fie introduse pe piață și înmatriculate.
Proiectul mai stabilește un mecanism de supraveghere a pieței, care va permite suspendarea sau retragerea omologării, interzicerea comercializării vehiculelor și pieselor neconforme și aplicarea măsurilor necesare pentru eliminarea produselor care nu respectă cerințele tehnice.
Potrivit autorilor, noile prevederi vor contribui la creșterea siguranței rutiere, protejarea consumatorilor și apropierea Republicii Moldova de standardele europene în domeniul auto.
Dacă va fi adoptată de Parlament, legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2029. Conform datelor oficiale, în Republica Moldova sunt înregistrate aproximativ 1,16 milioane de vehicule, dintre care peste 834.000 sunt autoturisme, inclusiv taxiuri.
Brățara care n-a salvat o viață! Statul cumpără din nou de la firma vizată într-un scandal
Crima de la Măgdăcești readuce în prim-plan sistemul de monitorizare electronică al statului. Bărbatul care și-a împușcat mortal soția, deși avea interdicție să se apropie de ea, purta o brățară electronică ce nu mai transmitea semnal înainte de atac, iar ulterior dispozitivul a dispărut.
(VIDEO) Șase motocicliști din Rezina au ignorat somația polițiștilor și au fugit cu viteză. Cinci dintre ei nu aveau permis
Șase motocicliști din raionul Rezina au fost sancționați de polițiști după ce au ignorat somația regulamentară de a opri și și-au continuat deplasarea cu viteză excesivă.
Statul are mii de scaune goale! Unul din opt posturi din administrație este vacant
În Republica Moldova erau vacante, la sfârșitul trimestrului II 2026, circa 31,9 mii de locuri de muncă, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Numărul acestora s-a redus cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 1,3% comparativ cu trimestrul I 2026.