(SURSE) Filmul „evadării” fostului viceministru al Afacerilor Interne, Veaceslav Ceban alias „Bancomat”, condamnat la 8 ani de pușcărie cu executare
Fostul viceministru al MAI, Veaceslav Ceban, a fost anunțat în căutare națională la începutul lunii curente, după ce a fost condamnat la 8 ani de pușcărie cu executare, într-un dosar penal în care a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 284 din Codul penal - „crearea sau conducerea unei organizații criminale.” În prezent, acesta s-ar ascunde de organele de drept în stânga Nistrului.
Astfel, potrivit surselor, Ceban s-ar fi prezentat la ședința de judecată care era programată la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, ulterior după ce judecătoarea Ana Cucerescu a pronunțat decizia de condamnare, în jurul orei 16:50, acesta ar fi ieșit grăbit din sala de judecată și a urcat în automobilul său de marca Range Rover, cu plăcuțe de înmatriculare VQO 914, și s-ar deplasat către locuința concubinei sale de pe strada Ciocîrliei.
Condamnatul ar fi lăsat mașina sa în curtea casei concubinei, după care ar fi urcat la volanul automobilului ei, la fel de marca Range Rover, cu plăcuțe de înmatriculare CMT 111, și s-ar fi deplasat grăbit spre regiunea din stânga Nistrului, prin regiunea localității Hîrbovăț, din raionul Anenii Noi.
Este de menționat că ultima traversare a frontierei de stat de către ex-viceministrul MAI, Veaceslav Ceban, a fost înregistrată la data de 16 iunie curent, pe sensul de intrare la Postul Vamal Sculeni.
Totodată, sursele noastre din cadrul INI, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, susțin că Poliția Națională nu ar fi fost anunțată de către procurorii PCCOCS despre faptul că are loc ședința de judecată în care urmează să fie luată decizia în privința lui Ceban, iar despre condamnarea sa la 8 ani de pușcărie cu executare, oamenii legii ar fi fost anunțați abia aproximativ peste 40 de minute de la pronunțare.
(UPDATE // DOC) Ex-viceministru MAI, Veaceslav Ceban, condamnat la pușcărie și anunțat în căutare
CNA la poarta casei unui avocat. Încătușat pentru escrocherie și trafic de influență
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Bălți, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-un dosar de trafic de influență și escrocherie în care este vizat un avocat.
Escrocherii cu criptomonede de zeci de mii de lei în Chișinău. Trei indivizi, reținuți pe urme fierbinți
Un tânăr de 20 de ani a rămas fără 90.000 de lei, după ce a fost dus de noaptea trecută de trei indivizi, care ar fi vrut să schimbe criptomonede.
Doi concubini din Edineț și Anenii Noi, cercetați la Chișinău pentru trafic de droguri
Doi concubini de 19 și 37 de ani, originari din raioanele Edineț și Anenii Noi, sunt cercetați penal, fiind suspectați că făceau parte dintr-o grupare specializată în comercializarea drogurilor.