Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciu militar doar pe bază de contract
Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la nivel constituțional a principiului potrivit căruia serviciul militar să fie exercitat în mod benevol, doar în bază de contract.
„Republica Moldova are nevoie de o armată modernă, profesionistă și bine pregătită. În secolul XXI, securitatea unui stat nu se măsoară prin numărul tinerilor obligați să satisfacă serviciul militar, ci prin nivelul de pregătire, profesionalismul și motivarea celor care aleg să servească țara. Inițiativa noastră urmărește sporirea capacității de apărare a Republicii Moldova. Noi credem că o armată bazată pe militari profesioniști, instruiți și motivați reprezintă o soluție mai eficientă pentru securitatea națională”, a declarat Alexandr Berlinschii, unul dintre autorii documentului
Potrivit Partidului Nostru, susținerea proiectului de către deputați din diferite fracțiuni parlamentare demonstrează că subiectul depășește limitele politice și necesită o dezbatere amplă la nivel național.
Formațiunea a transmis și un mesaj către tinerii din Republica Moldova: ”Statul trebuie să creeze condiții pentru ca oamenii să aleagă să servească țara din convingere, din responsabilitate și din dorința de a contribui la securitatea națională”.
Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra inițiativei, iar în cazul unui aviz favorabil, proiectul va putea fi examinat de Parlament în procedura prevăzută de Constituție. Pentru adoptarea unei legi constituționale este nevoie de votul a cel puțin 68 de deputați.
Ambuteiajele sufocă din nou capitala – Ceban cere Guvernului intervenția Poliției Rutiere „Nu avem ce împărți decât problemele oamenilor”
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică modul în care autoritățile centrale gestionează traficul rutier din capitală și cere Guvernului să aplice și în zilele obișnuite măsurile de fluidizare folosite atunci când în oraș sunt organizate vizite ale delegațiilor oficiale.
PAS cere clarificări privind reparația podului de la Circ: „Din ce bani se face și ce fel de lucrări vor fi executate?”
Vicepreședintele fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Dumitru Ivanov, cere Primăriei Capitalei să ofere mai multe informații despre lucrările de reparație a podului de pe bd. Renașterii Naționale, din zona Circului. Reacția vine după ce primarul Ion Ceban a anunțat că intervențiile vor începe la mijlocul lunii septembrie și ar urma să fie finalizate până la sfârșitul anului.
Ion Andronic, promovat la Ministerul Energiei. Tofan: «CV foarte impresionant»
Ion Andronic, șeful Direcției Energie Electrică din cadrul Ministerului Energiei, a fost propus de ministrul Dorin Junghietu pentru funcția de secretar general adjunct al instituției, începând cu 1 septembrie.