(VIDEO) Afacere de familie cu droguri, deconspirată de poliție în Chișinău
Ofițerii Direcției investigații „Centru” și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au investigat timp de 7 luni activitatea infracțională a patru persoane din Chișinău, cu vârste cuprinse între 24 și 59 de ani. Grupul era format din tată, fiu, concubina acestuia și o persoană responsabilă de gestionarea fluxului financiar.
Investigațiile au arătat că aceștia administrau două magazine online pe platforma Telegram pentru vânzarea drogurilor sintetice, printre care metadonă, mefedronă și amfetamină, importate din Ucraina.
Rolurile în grup erau clar stabilite: trei persoane se ocupau de recepționarea, transportul, depozitarea și distribuția drogurilor, iar al patrulea convertea banii proveniți din vânzări și retrăgea sumele de pe carduri bancare emise pe numele unor persoane din regiunea transnistreană.
În urma unei acțiuni în flagrant, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”, figuranții au fost reținuți, iar de la domiciliile și din ascunzișurile acestora au fost confiscate droguri în valoare de peste 1.000.000 de lei, carduri bancare ce aparțin persoanelor domiciliate în regiunea transnistreană, de pe care extrăgeau mijloace financiare provenite din înstrăinarea drogurilor, cartele SIM și telefoane mobile.
Toți cei patru suspecți au fost arestați pentru 30 de zile. Conform legislației, persoanele culpabile de asemenea infracțiuni riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.
Autoritățile continuă cercetările pentru a identifica și alți posibili complici implicați în rețeaua infracțională.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.