Un bărbat, condamnat la cinci ani de închisoare, fiind recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 12 episoade de furt, și o răpire a mijlocului de transport
Procuratura municipiului Chișinău, a reprezentat acuzarea de stat într-o cauză pornită pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, care s-a soldat cu pronunțarea unei sentințe de condamnare.
Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 12 aprilie 2023, un bărbat de 30 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 12 episoade de furt, și o răpire a mijlocului de transport, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, în perioada de timp cuprinsă între lunile iunie – iulie 2022, a obținut prin sustragere, de la diferite persoane, mai multe bunuri printre care 9 biciclete, o trotinetă, o umbrelă de terasă, un telefon mobil.
Valoarea bunurilor varia de la 2800 lei, la 15 000 lei.
Tot inculpatul, la data de 23 iulie 2022, a răpit o motocicletă care se afla parcată în sectorul Botanica al mun.Chișinău, cu care s-a deplasat în diferite direcții ale capitalei, după care a abandonat-o în curtea unei școli.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.
StratCom: Incidentele cu drone sunt urmate de valuri de propagandă și dezinformare
Numărul incidentelor cu drone în spațiul aerian național a crescut în ultimele luni, fiind înregistrate inclusiv cazuri de prăbușiri urmate de explozii. Potrivit Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării, după astfel de incidente sunt răspândite mesaje de dezinformare, cu scopul de a intimida populația, de a submina consolidarea capacității de apărare și de a diminua sprijinul pentru Ucraina, transmite IPN.
O femeie și-a găsit soțul spânzurat, la Cricova
O femeie a alertat poliția, după ce și-a găsit soțul zăcând fără suflare. Descoperirea macabră a avut loc sâmbătă, 19 septembrie, în jurul orei 17:05, într-o casă din orașul Cricova, municipiul Chișinău, susțin sursele PulsMedia.MD, apropiate anchetei.
Sistemul de depozit pentru ambalaje, din 2027: Moldovenii ar putea plăti doi lei în plus pentru fiecare sticlă
Introducerea din 2027 a sistemului de depozit pentru ambalajele din plastic, sticlă și metal va determina moldovenii să achite suplimentar circa 2 lei pentru fiecare ambalaj, sumă care va putea fi recuperată doar la returnarea acestuia.