Igor Grosu s-a întâlnit cu tinerii care fac stagiul de practică în serviciul public
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu cei peste 100 de tineri care fac stagiul de practică în instituțiile statutului. Este vorba despre studenți care pun în practică cunoștințele acumulate la facultate și activează, în perioada iunie – noiembrie 2025, în Secretariatul Parlamentului, Cancelaria de Stat, Administrația Prezidențială, precum și în ministere și alte instituții publice.
Aproximativ jumătate din numărul total de beneficiari ai ediției a IV-a a Programului sunt tineri care își fac studiile peste hotare, dar au ales să facă practica în instituțiile din Republica Moldova.
„Mă bucur să văd o diversitate atât de mare de instituții la care ați ales să faceți practica. Noi ne gândim cum să facem acest Program cât mai sustenabil, ca să se plieze pe perioada de practică sau de vacanțe. Ne dorim să fie cât mai atractiv pentru tineri”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Discuțiile purtate de șeful legislativului cu stagiarii au vizat activitatea instituțiilor în care tinerii activează, precum și aspectele care ar trebui îmbunătățite. De asemenea, tinerii au adresat întrebări referitoare la subiecte de actualitate și experiența personală a Președintelui Parlamentului.
„Folosiți această oportunitate, chiar dacă, în viitor, veți activa ori în sectorul public, ori în sectorul privat. Este util să știi cum funcționează lucrurile din interior. De asemenea, vă îndemn să împărtășiți experiența și cu alți colegi, pentru că ne dorim să extindem acest Program”, a adăugat șeful legislativului.
Legea cu privire la stagiile plătite în serviciul public a fost adoptată de Parlament în anul 2023 și are drept scop crearea condițiilor pentru ca studenții și absolvenții instituțiilor de învățământ să poată acumula experiență profesională, precum și facilitarea procesului de angajare a acestora. De la lansarea Programului, 268 de tineri și-au făcut stagiul de practică într-o instituție publică, iar unii dintre ei au fost angajați.
Programul de stagii plătite în serviciul public este dedicat tinerilor cu vârsta între 18 și 29 de ani, studenți sau absolvenți. Recent, Parlamentul a adoptat o inițiativă legislativă care prevede majorarea burselor stagiarilor până la 3 500 de lei pe lună. De asemenea, au crescut și indemnizațiile pe care le primesc mentorii stagiarilor.
368 de copii din Chișinău se află în grija tutorilor și curatorilor. Care sector are cei mai mulți
La 1 septembrie 2026, în evidența Serviciului de tutelă/curatelă din municipiul Chișinău se aflau 368 de copii. Datele au fost prezentate de Primăria Chișinău.
Control pe șantierele Capitalei: 9 muncitori străini, depistați fără acte. Doi vor fi expulzați
Nouă cetățeni străini au fost depistați muncind fără actele necesare în urma unor verificări desfășurate marți, 8 septembrie, pe două șantiere de construcții din municipiul Chișinău. Șapte dintre aceștia urmează să fie returnați din Republica Moldova, iar alți doi – expulzați.
Escrocherii telefonice de sute de mii de lei: Un tânăr din Bălți a transferat 189.000 de lei unor falși reprezentanți ai statului
Două cazuri de escrocherie telefonică, soldate cu un prejudiciu total de 331.000 de lei, au fost raportate Poliției în ultimele 24 de ore. Infracțiunile ar fi fost comise anterior, însă victimele au sesizat oamenii legii abia acum.