Serghei Ivanov: Lipsa stabilității și regulile privind declararea banilor țin diaspora departe de Moldova
Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, susține că apelurile autorităților către diaspora de a reveni în Republica Moldova sunt contrazise de realitățile din țară. El afirmă că lipsa stabilității și obligativitatea declarării provenienței banilor descurajează moldovenii din străinătate să se întoarcă.
Potrivit lui, mulți cetățeni plecați peste hotare își pierd treptat motivația de a reveni, mai ales după ce copiii lor se integrează în sistemele educaționale din țările gazdă, unde beneficiază de stabilitate.
Ivanov mai spune că diaspora are potențial financiar pentru investiții în Moldova, însă dificultățile legate de justificarea economiilor acumulate peste hotare și condițiile de creditare nefavorabile îi descurajează pe cei care ar vrea să deschidă afaceri sau să cumpere locuințe.
Declarațiile au fost făcute în contextul criticilor mai largi ale deputatului privind accesul dificil la finanțare și problemele economice din țară.
Justiție, transparență și economie: cum a atras statul de drept investiții în România și ce lecții poate învăța Republica Moldova
În economia contemporană, investițiile nu depind doar de nivelul taxelor, costul forței de muncă sau dimensiunea pieței. Pentru un investitor, o întrebare la fel de importantă este dacă regulile sunt clare, dacă instituțiile funcționează și dacă drepturile sale pot fi apărate în mod efectiv.
Salariul mediu lunar brut, aproape de 17 mii de lei în trimestrul al doilea
Salariul mediu lunar brut în Republica Moldova a ajuns la aproape 17 mii de lei în trimestrul al doilea al anului, în creștere cu peste 9% față de aceeași perioadă din anul trecut. Potrivit Biroului Național de Statistică, luând în calcul evoluția prețurilor de consum, salariile au crescut în termeni reali cu 2,3%.
TVA și accize pentru mărfurile din regiunea transnistreană: Guvernul introduce noile reguli în trei etape
Guvernul propune introducerea etapizată a TVA și a accizelor pentru anumite mărfuri aduse în Republica Moldova de agenții economici din regiunea transnistreană. Primele modificări ar urma să fie aplicate din 1 septembrie 2026, iar obiectivul autorităților este ca până în 2030 regimul fiscal general să fie aplicat integral și operatorilor economici din stânga Nistrului.