„Gardul poliției care poartă ghinion șoferilor”. Un tânăr s-a bușit cu mașina într-un copac în proximitatea IGP
Un șofer a avut parte de ghinion, după ce a ajuns cu mașina într-un copac. Accidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 10:25, pe strada Albișoara din capitală, în proximitatea Inspectoratului General al Poliției.
În accident a fost implicat un automobil de marca Audi. La fața locului oamenii legii au stabilit că șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar mașina derapat de pe carosabil și a ajuns într-un copac de pe acostament.
Din fericire, în rezultatul impactului, nimeni nu a avut de pătimit, iar în acest caz inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstantelor.
Amintim că în ultimile luni au avut cel puțin două accidente aproximativ în același loc.
Un kilogram de cocaină, adus din Spania și pregătit pentru piața neagră din Moldova. Un bărbat a fost reținut
Aproximativ un kilogram de cocaină, estimat la 1,6 milioane de lei, a fost ridicat de polițiști și procurorii din sectorul Buiucani, în cadrul unei operațiuni de combatere a traficului de droguri.
(FOTO) Un tânăr băut a furat o mașină și a făcut-o zob, la Strășeni
Un tânăr băut a furat o mașină cu care a provocat un accident rutier. Cazul a avut loc astăzi în localitatea Cojușna, din raionul Strășeni.
(VIDEO) Fată bătută de două ori în aceeași săptămână, la Cahul
Două presupuse cazuri de violență între minore, ar fi avut loc zilele trecute într-un sat din raionul Cahul.