(VIDEO) Filipine - Un incendiu izbucnit pe un feribot a provocat moartea a cinci persoane şi zeci de dispăruţi

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte 87 sunt date dispărute în urma incendiului izbucnit la un feribot în vestul Filipinelor, în apropierea unei atracţii turistice din provincia Palawan, au anunţat joi dimineaţă reprezentanţii Pazei de Coastă.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 10 septembrie 2026, 20:24
Feribot in flacari

Un incendiu a izbucnit miercuri seara la bordul navei M/V June Aster, la aproximativ 2,2 kilometri de ţărm, potrivit pazei de coastă, care a precizat că cinci cadavre au fost aduse la ţărm.

Un videoclip furnizat de aceeaşi sursă arată nava cuprinsă în întregime de flăcări.

Până în prezent, au putut fi salvate 42 de persoane (38 de pasageri şi patru membri ai echipajului), a declarat joi dimineaţă, la un post de radio local, căpitanul pazei de coastă Noemi Cayabyab.

„Mai avem încă 87 de persoane dispărute”, a adăugat ea.

134 de persoane - pasageri şi membri ai echipajului - figurează pe lista navei, conform aceleiaşi surse, iar operaţiunile de salvare continuă, în special pentru stingerea incendiului.

Conform datelor transmise de site-ul online MarineTraffic, nava „June Aster” plecase din Manila, capitala Filipinelor.

Sursa: news.ro

Avionul lui Zelenski aproape că a fost lovit de o dronă, în R.Moldova, de unde decola marţi către Norvegia, la funeraliile lui Harald al V-lea, dezvăluie premierul norvegian Jonas Gahr Store. Zelenski a plecat către Canada

Avionul la bordul căruia se afla preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, din Republica Moldova către Oslo, unde a asistat miecuri la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, aproape că a fost lovit de o dronă, dezvăluie miercuri seara premierul norvegian Jonas Gahr Store.