A fost sistată activitatea postului TV Canal 5 și a postului de radio Maestro FM
Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a decis sistarea temporară a valabilității actelor permisive, ca și măsură preventivă, ale companiei „Media Content Distribution”, care gestionează postul de televiziune Canal 5 și postul de radio Maestro FM, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului care a avut loc la 20 martie, în urma constatării unor bănuieli rezonabile privind implicarea beneficiarilor efectivi ai companiei în activități care afectează securitatea statului. În același timp, nu au fost identificate limitări sau riscuri pentru a oferi aprobarea prealabilă a investițiilor de importanță pentru securitatea statului pentru alte șapte companii din domeniul audiovizualului.
Până în data de 12 martie, Agenția de Investiții a recepționat 40 dosare pentru a oferi aprobarea prealabilă a investițiilor de importanță pentru securitatea statului și care au fost puse la dispoziția membrilor Consiliului pentru analiză și opinie. Pentru alte 4 companii a fost constată retragerea licenței de emisie în baza cererii. Restul dosarelor urmează să fie examinate la următoarele ședințe ale Consiliului.
Anterior, Comisia pentru Situații Excepționale care a activat timp de doi ani, a decis, la recomandarea Serviciului de Informații și Securitate, suspendarea licențelor de emisie a mai multor posturi de televiziune. Potrivit autorităților, acestea urmăresc un interes din afara Republicii Moldova, în scop destabilizator.
Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: „La începutul lui octombrie vom avea certitudinea”
Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o scumpire este foarte probabilă, pe fondul cotațiilor ridicate de pe piața europeană, însă suma exactă va fi cunoscută la începutul lunii octombrie.
Mai mulți șoferi, depistați după ce au consumat alcool. Controale în raionul Ialoveni. Unul nu avea permis
Polițiștii din Ialoveni au depistat mai mulți conducători care s-ar fi urcat la volan după ce au consumat alcool, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier.
Cum va arăta Chișinăul în 2040? Noul plan urbanistic pornește de la o infrastructură veche de zeci de ani
Primăria Chișinău a lansat pentru consultare publică două studii de fundamentare: „Servicii Publice” și „Infrastructura edilitară / Utilități publice”, parte a procesului de actualizare a Planului Urbanistic General Chișinău 2040.