Contrabandă cu „iz”, ridicată de vameși, la Fălești
Rafturi pline cu parfumuri, ceasuri și ochelari de brand, dar fără acte care să le confirme proveniența legală. Aceasta au descoperit ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal în urma unui control desfășurat la două unități comerciale din orașul Fălești, specializate în comercializarea articolelor de parfumerie și produselor de uz personal.
În cadrul verificărilor, funcționarii vamali au depistat 2376 de parfumuri, 104 ceasuri de mână și 54 de perechi de ochelari de soare, mărfuri susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală. Produsele erau comercializate în lipsa actelor ce confirmă proveniența legală și/sau statutul vamal al acestora. Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana vizată riscă sancțiuni conform prevederilor legislației în vigoare.
Schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede din străinătate. CNA și PA efectuează circa 20 de percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.
(VIDEO) 12 kg de droguri și doi ucraineni reținuți în urma unei operațiuni a Poliției Capitalei
Poliția Capitalei a ridicat aproximativ 12 kg de droguri, în urma unei operațiuni ample desfășurate pentru contracararea traficului și distribuirii ilegale de substanțe stupefiante și psihotrope.
(VIDEO) Trei persoane, trimise în judecată pentru vânzări fictive de tractoare și mașini. Prejudiciul se apropie de 6 milioane de lei
Trei persoane cu vârste de 26, 37 și 49 de ani au fost trimise în judecată de procurorii PCCOCS, fiind învinuite într-un dosar de escrocherie privind vânzarea fictivă a tractoarelor și automobilelor la prețuri atractive. Prejudiciul total cauzat victimelor se ridică la aproape 6 milioane de lei.