Fostul șef al Direcției mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, va fi cercetat în libertate
Fostul șef al Direcției generale mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, va fi cercetat în stare de libertate. Măsura preventivă de control judiciar, care i-a fost aplicată, expiră pe 4 iulie. Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a respins, pe 2 iulie, demersul procurorului privind prelungirea măsurii preventive. Procurorul de caz va contesta încheierea cu recurs.
„Urmărirea penală pe caz este în plină desfășurare, fiind efectuate acțiuni de urmărire penală în peste 20 de episoade infracționale, urmând a fi acumulate probe pentru fiecare din aceste episoade. În cadrul cauzei se cercetează șapte persoane învinuite, inclusiv doi angajați ai Primăriei, cărora li se impută fapte de corupție și abuz de putere”, a menționat într-un răspuns pentru IPN Violina Moraru, responsabilă pentru comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanții mass-media.
Cel de-al doilea angajat al Primăriei capitalei, vizat în dosar, este obligat să nu părăsească țara.
La sfârșitul anului trecut, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis plasarea în arest a celor șapte persoane reținute de Centrul Național Anticorupție în mai multe dosare privind fraudarea achizițiilor publice. În privința fostului șeful al Direcției generale mobilitate urbană și a adjunctului său au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. În luna martie anul curent a fost luată decizia de a-l elibera pe Vitalie Mihalache din arest la domiciliu. Acesta rămâne în continuare suspendat din funcție.
Cetățean al R.Moldova, rănit în urma atacului cu drone în proximitatea punctului de trecere Tudora–Starokazacie
Cele două persoane decedate în urma atacului sunt cetățeni ai Ucrainei. Nu sunt confirmați cetățeni ai Republicii Moldova printre persoanele decedate. Totodată, un cetățean al Republicii Moldova a avut de suferit în urma atacului, a refuzat spitalizarea și și-a continuat deplasarea cu automobilul spre Chișinău.
Atac cu drone în apropierea frontierei cu R.Moldova, soldat cu morți și răniți
Un atac cu drone a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei Republicii Moldova cu Ucraina. Punctul ucrainean de trecere a frontierei Starokazacie, aflat vizavi de PTF Tudora, a fost afectat, iar activitatea punctului de trecere moldo-ucrainean a fost sistată temporar. În urma atacului, două persoane au murit, iar alte două au fost rănite, informează Poliția de Frontieră.
368 de copii din Chișinău se află în grija tutorilor și curatorilor. Care sector are cei mai mulți
La 1 septembrie 2026, în evidența Serviciului de tutelă/curatelă din municipiul Chișinău se aflau 368 de copii. Datele au fost prezentate de Primăria Chișinău.