Viața și activitatea Episcopului Marchel, în vizorul Mitropoliei Moldovei! Împarte averile cu fiul său vameș la Direcția Nord a Serviciului Vamal
Episcopul de Bălți și de Fălești Marchel, care ar fi încălcat jurământul castității și sărăciei, riscă să fie sancționat în urma investigației publicate de portalul Nord News. O declarație în acest sens a fost făcută de Ioan Moșneguțu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, mai adaugă sursa citată.
Moșneguțu a declarat că urmează să se documenteze pe marginea detaliilor din investigație, iar…
„Dacă un monah încalcă Regulamentul Vieții monahale, atunci el este sancționat canonic”, declară Ioan Moșneguțu, vicar al Mitropoliei.
Ca să devii călugăr, trebuie să dai trei jurăminte, cel al castității, cel al sărăciei și cel al ascultării. Episcopul de Bălți și de Fălești Marchel, care e monah, ar fi încălcat cel puțin două dintre ele, arată o investigație marca Nord News, care demonstrează că fața bisericească ar avea un fiu dintr-o relație neoficială.
Mai mult, episcopul Marchel s-ar face vinovat și de încălcarea jurământului sărăciei, având o avere impresionantă, pe care a împărțit-o și cu băiatul său. De menționat, că arhiereul Marchel a devenit și bunic, scrie Realitatea.MD.
(VIDEO) 5.600 de țigarete, ascunse într-un autocar cu destinația Marea Britanie, depistate la Vama Cahul
Ofițerii Serviciului Vamal au depistat 5.600 de țigarete nedeclarate, ascunse într-un autocar care urma să ajungă în Marea Britanie. Cazul a fost documentat la postul vamal Cahul.
Poliția de Frontieră și-a desemnat cei mai buni angajați în cadrul concursului „Cel mai bun în profesie”
Poliția de Frontieră a desfășurat, în perioada 9–10 septembrie 2026, etapa finală a concursului profesional „Cel mai bun în profesie”, ediția 2026. Competiția a fost găzduită de Direcția regională Vest.
Moldova își retrage temporar angajații de la trei puncte de control comun aflate pe teritoriul Ucrainei
Autoritățile Republicii Moldova vor modifica temporar modul de desfășurare a controalelor în trei puncte de trecere de la frontiera moldo-ucraineană, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile aeriene rusești asupra Ucrainei.