Recean: Oamenii care au avut de suferit în urma ploilor torențiale vor primi ajutoare din partea statului
Oamenii care au avut de suferit în urma ploilor torențiale din ultimele zile vor primi ajutoare din partea statului. După evaluarea finală a pagubelor, vor fi alocați bani inclusiv pentru restabilirea drumurilor spălate de puhoaie. Anunțul a fost făcut de către premierul Dorin Recean, în cadrul emisiunii În Context de la Moldova 1.
Potrivit premierului, comisiile pentru situații excepționale teritoriale urmează să prezinte constatările privind pagubele din centrul și sudul țării, până la finele acestei săptămâni. Astfel de fenomene meteorologice vor fi tot mai frecvente, din cauza schimbărilor climatice globale, consideră premierul Dorin Recean.
„Săptămâna viitoare noi ne vom convoca ca să analizăm, să le validăm și corespunzător să ajutăm pe cei care au avut de suferit, dar și să alocăm bani pentru repararea infrastructurii care au fost afectate în rezultatul acestor ploile torențiale. Ce vreau să zic este că noi trebuie să ne așteptăm de acum încolo, din cauza schimbărilor climatice, că astfel de fenomene atmosferice extreme, secetă, arșiță, ploile torențiale, vom avea tot mai des. Trebuie să ne pregătim”.
Amintim că, salvatorii au intervenit în peste 400 de misiuni zilele trecute pentru a înlătura consecințele precipitațiilor abundente care au deteriorat zeci de drumuri publice naționale, au provocat alunecări de pământ și au inundat curți.
sursa: moldova1.md
În Moldova vor fi închise 13 centre Certiport care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat
În Moldova vor fi desființate 13 din cele 18 centre de testare Certiport, care oferă certificate ce permit scutirea de examenul de informatică de la bacalaureat. Până în prezent, 15 astfel de documente au fost anulate. Măsurile au fost anunțate de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, în contextul anc.hetei privind eliberarea frauduloasă a unor astfel de certificate
Statul scoate la vânzare unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Chișinău
Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat lansarea unei noi licitații cu strigare pentru privatizarea unor active aflate în proprietatea statului, inclusiv a Hotelului „Zarea” din Chișinău, precum și a două întreprinderi din domeniul editorial și poligrafic.
Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic din 28 iunie, cu orar nou și vagon pentru copii
Trenul internațional „Basarabia”, pe ruta Kiev–Chișinău, va circula zilnic începând cu 28 iunie. Decizia a fost anunțată de vicepremierul ucrainean pentru reconstrucție, Oleksei Kuleba, care a menționat că garnitura va avea și un vagon cu spațiu de joacă pentru copii.