(VIDEO) Noul vicepremier pentru Reintegrare a fost învestit în funcție
Noul vicepremier pentru Reintegrare, Roman Roșca, a fost învestit în funcție. Oficialul a depus jurământul în prezența Maiei Sandu și a lui Dorin Recean.
Președinta și premierul au mulțumit fostului vicepremier, Oleg Serebrian, și au setat obiectivul pentru Roman Roșca – să asigure pacea și securitatea pe ambele maluri ale Nistrului, scrie Realitatea.MD.
„Mulțumesc domnului Serebrian pentru efortul consecvent și consistent la păstrarea stabilității în țară și păstrarea păcii. Domnule viceprim-ministru, misiunea principală a dumneavoastră este siguranța oamenilor, și pe malul drept, și pe malul stâng. Iar pentru ca să oferim siguranță, e nevoie să păstrăm stabilitatea. Mai ales în următoarele săptămâni și luni. Pentru că știm care sunt riscurile, care sunt provocările”, a transmis președinta.
„Avem sarcină dificilă, dar realizabilă. Să asigurăm pacea și securitatea, având în vedere conflictul din regiunea transnistreană”, a menționat premierul.
Roman Roșca preia portofoliul de vicepremier a lui Oleg Serebrian, după ce ultimul a fost numit ambasador în Turcia.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.