Regiunea transnistreană se află în colaps economic
Vadim Krasnoselski a anunțat că salariile bugetarilor vor fi plătite din contul bugetelor municipale și fondurilor cu destinație specială, care nu au fost utilizate anul trecut.
Krasnoselski a stabilit pentru pretinsul guvern de la Tiraspol drept obiectiv nr. 1 să acorde plățile sociale populației. Decizia finală urmează să fie aprobată de așa-numitul soviet suprem al regiunii, însă aprobarea instituției cel mai probabil va reprezenta o formalitate, scrie Realitatea.MD.
„Trebuie să trăim din ce avem. Am spus-o de multe ori și o voi repeta: Tot ce câștigă țara este îndreptat spre nevoile cetățenilor săi. (…) Resursele noastre sunt limitate. Veniturile fiscale, principala sursă de suplinire a trezoreriei, sunt minime. Cred că vom trece de această etapă dificilă, dar deocamdată trebuie să ne bazăm pe propriile capacități”, a transmis Krasnoselski.
Anunțul liderului separatist vine pe fundalul informațiilor despre majorarea tarifelor aproape de două ori. Locuitorii regiunii vor primi facturi mai mari pentru încălzire, gaz, lumină și apă începând cu 1 martie.
Așa-numitul ministru Serghei Obolonic a declarat că tarifele ar fi echivalente celor din Rusia, dar mai mici decât în dreapta Nistrului. Din spusele lui, majorările sunt necesare, deoarece gazul livrat în regiune de grupul ungar MET, plătit prin intermediul unei firme din Dubai, în regiune tranzitează mai multe țări.
Anterior, UE a propus Tiraspolului sprijin adițional de 60 de milioane de euro, condiția fiind ca autoritățile separatiste să ajusteze treptat tarifele la cele de piață. Liderii separatiști au refuzat sprijinul și cu contractat un credit de 50 de milioane de dolari de la ruși, din care pot cumpăra gaz până la mijlocul lunii martie.
Ministra Catlabuga temperează așteptările fermierilor – Nicio decizie privind plățile directe și politicile fiscale nu a fost încă aprobată
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că autoritățile continuă consultările cu reprezentanții sectorului agricol și a precizat că solicitările privind introducerea plăților directe per hectar, restituirea integrală a accizelor la motorină și modificările fiscale pentru agricultori sunt încă în faza de analiză.
Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova // EU-Moldova Investment Conference a reunit noi parteneriate, instrumente de finanțare și proiecte strategice de investiții
Peste 1 miliard de euro sub formă de parteneriate investiționale, instrumente de finanțare și noi proiecte de investiții au fost anunțate astăzi în cadrul EU-Moldova Investment Conference, desfășurată la Chișinău.
Guvernul pregătește rectificarea bugetului – Creșterea economică încetinește, iar unele cheltuieli ar putea fi reduse
Ministerul Finanțelor analizează posibilitatea ajustării cheltuielilor bugetare în contextul încetinirii creșterii economice și al impactului generat de criza petrolieră asupra economiei naționale. Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care a precizat că autoritățile se află în proces de revizuire a execuției bugetare și pregătesc o rectificare a bugetului de stat.